Actualitate

Accident rutier în municipiul Drobeta-Turnu Severin

La data de 21 mai a.c., ora 13.00, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe la intersecția străzilor Constantin Rădulescu cu Dimitrie Grecescu s-a produs un accident rutier.
Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului Rutier s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj în timp ce conducea un autoturism pe strada C. Rădulescu, la intersecția cu strada Dimitrie Grecescu nu ar fi respectat semnificația indicatorului oprire și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani.
Din impact autoturismul condus de bărbatul de 54 ani a fost proiectat într-un alt autovehicul staționat.
Din accident au rezultat trei victime, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.