Actualitate

POLIȚIȘTII MEHEDINȚENI AU INTERVENIT LA 49 DE EVENIMENTE, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

• 6 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic
• Peste 300 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale
Principalele misiuni desfășurate în ultimele 24 de ore au fost:
• menținerea ordinii și liniștii publice;
• prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
• creșterea gradului de siguranță rutieră;
Astfel, efectivele IPJ Mehedinți au intervenit la:
• 49 de evenimente
 27 prin S.N.U.A.U. 112
 22 directe
 
Siguranță Rutieră
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 6 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 7 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 7 autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
 
Exemple:
La data de 20 mai a.c., ora 12.30, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta-Turnu Severin au depistat, în trafic, un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mareșal Averescu, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendată.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 20 mai a.c., orele 23.45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 28 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe strada Cernei, în orașul Orșova, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.