Sintagma „Mica Unire” – o batjocură scornită de niște nemernici și trădători

Consider, de fapt sunt convins, și o spun cu toată responsabilitatea, că acea sintagmă-batjocură, de „Mica Unire”, nu poate să fie decât o sfidare și o bagatelizare a marelui act istoric, înfăptuit în anul 1859. Chiar și în mass media s-a vorbit și se vorbește despre Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, folosind tot acea penibilă sintagmă. Marea majoritate a istoricilor, tac mâlc, sau vorbesc doar între ei, academicienii învechiți și desueți, tac la unison, de parcă mizerabila sintagmă a venit ca o idee genială, ca o dreptate așteptată de peste un secol! Nici politicienii nu prea cârtesc. S-ar putea nici habar să nu aibă despre marele act istoric. Toți, știutori sau neștiutori, tac, tac, tac! De parcă s-ar fi unit două găști, două mahalale sau două cătune, nu două țări surori! Să vă fie rușine, nemernicilor! Tuturor! Rezolvați problema, cât mai urgent! În caz contrar, veți fi plasați în lada de gunoi a istoriei, ca nemernici, lași sau trădători! Interziceți prin lege, folosirea acestei blasfemii nenorocite! Iată și atitudinea marelui istoric, Lucian Boia, autor a peste 30 de volume istorice, despre batjocura cu pricina: 

„Sintagma Mica Unire, care definește Unirea Principatelor Române, trece în plan secund momentul istoric din ianuarie 1959 față de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, când la România s-au alipit ținuturile istorice românești Transilvania, Basarabia și Bucovina de Nord. Această stare de fapt îl nemulțumește profund pe istoricul Lucian Boia, profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, autor al unei impresionante serii de 35 de cărți de istorie. Ca un singur exemplu, lucrarea sa „Istorie și mit în conștiința românească” (apărută în 1997 și reeditată în 2000, 2002, 2006, 2010 și 2011) s-a impus ca reper în istoriografia română, oferind o mare gamă de interpretări noi și stârnind, în consecință, numeroase dezbateri.

Mica Unire este o sintagmă de care istoricul Lucian Boia nu ar vrea să mai audă!

 „Romania nu a început în 1 decembrie 1918, odată cu unirea cu Transilvania! Este o mare nedreptate trecerea în registru mic a momentului 1859, Unirea Principatelor. Am impresia că sacrificam într-un fel ce s-a întâmplat înainte de 1918. Punând un asemenea accent pe 1918, și e bine că se pune, dar până la un punct, trece într-o zonă de umbră sau de prea puțină semnificație Unirea de la 1859. «Mica Unire» de la 1859 nu ne mai interesează. Din ce spun unii, ai impresia că România a început la 1918, ori nu e adevărat, a început la 1859”, spune Lucian Boia într-un interviu acordat site-ului ziare.com.

„Transformăm Unirea, foarte ușor, într-o polemică româno-maghiară”

„Oamenilor li se bagă în cap că România începe la 1918 și începe cu Transilvania și bineînțeles că te ciocnești cu ungurii pe tema asta. Moldova e uitată, Basarabia și ea, mai mult sau mai puțin, Bucovina ce să mai vorbim, și atunci Marea Unire înseamna Transilvania și iar Transilvania. Transformăm Unirea, foarte ușor, într-o polemică româno-maghiară. Asta vrem să facem?!”, se întreabă retoric Lucian Boia.

Și răspunde, cu vehemență chiar, tot domnia sa: „Nu mai vreau să aud, dar voi auzi în continuare, pentru că s-a răspândit, prostia asta penibilă cu «Mica Unire». Nu mai vreau să aud treaba asta. Generații întregi au știut că e Unirea Principatelor și că atunci s-a făcut România, la 1859, numindu-se câțiva ani încă Unirea Principatelor, fiindcă Marile Puteri nu acceptaseră denumirea de România. Putem, însă să îi spunem România chiar de la 1859, apoi sigur din 1866, odată cu venirea lui Carol I, odată cu Constituția din 1866 și așa mai departe, crearea Regatului peste câțiva ani, independența. Mica Unire nu este niciodată mica unire. Dacă vrem să fie una mică și alta mare, aș face o rocadă și aș spune că Marea Unirea e Unirea de la 1859”.

•  „România s-a făcut la 1859, nu s-a făcut la 1918. Dacă nu ar fi existat România asta făcută la 1859, nu s-ar fi făcut nici unirea cu Transilvania la 1918. Pe de altă parte, Marea Unire ar trebui să spună nu doar Transilvania, ci toate cele trei uniri succesive ale anului 1918: Basarabia, Bucovina și Transilvania. Sunt formule din acestea, gata confecționate, care circulă și se imprima în mintea oamenilor. Mă enervează cumplit povestea asta cu Mica Unire. E o tâmpenie!” – Lucian Boia
• „Proiectul național din 1918 a reușit. Și, prin comparație, se poate vedea, uitați-vă ce s-a întâmplat cu Iugoslavia sau cu Cehoslovacia. România a rezistat, națiunea română s-a dovedit, într-adevăr, o națiune unitară, nu chiar atât de unitară cum ne place să o vedem în mitologiile noastre, dar totuși unitară” – Lucian Boia
• „Trebuie sa devenim conștienți că, oricât de mare ar fi fost succesul României la 1918, România, din păcate, are multe, multe întârzieri de care trebuie să ne ocupăm, că n-o să trăim doar din rememorarea gloriei naționale, a lui Burebista, Traian și Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și care mai sunt. Foarte bine că sunt, foarte bine că ne amintim de toate lucrurile astea, însă dincolo de construcția națională care a fost o mare reușită a românilor, alte reușite sunt mai greu de identificat. E o bătaie de joc ce se întâmplă cu foarte multe din alcătuirile noastre. Și sărăcia, și lipsa autostrăzilor, și bolile, și mortalitatea… România nu stă bine, iar pretențiile noastre de a fi una dintre țările semnificative ale Uniunii Europene nu prea au corespondent în aceste realități din țară” – Lucian Boia
• „Marea reușită a românilor a fost faptul că au reușit să aibă și să păstreze o țară în care să fie incluși cei mai mulți dintre românii aflați în această zonă a Europei” – Lucian Boia
• „Până la urmă comunismul a făcut ca România să fie mai românească decât era, patriotismul nu era desuet, ca acum, nu era doar o vorbă depășită. România crescuse, se consolidase prin industrializarea forțată, prin urbanizarea masiva, prin deplasări de populație. În principiu, poate fi considerat că e bine” – Lucian Boia
• „Unirea, Naţiunea a făcut-o!” – Mihail Kogălniceanu (9 februarie 1863)

„Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp” – Alexandru Ioan Cuza (28 aprilie 1859)”