Ultimul opincar din Oltenia, propus din nou Tezaur Uman Viu. Ițele unei povești și ale unui meșteșug uimitor

Anul trecut, comisia din cadrul Ministerului Culturii care se ocupă de recunoașterea celor mai reprezentativi meșteri populari drept „Tezaure Umane Vii”, a refuzat să-i acorde titlul „ultimului opincar din Oltenia”.

După ce anul trecut a amenințat că se duce la UNESCO, fiindcă i s-au încălcat o serie de drepturi de către comisia din cadrul Ministerului Culturii care se ocupă de declararea celor mai reprezentativi meșteri populari drept „Tezaure Umane Vii”, anul acesta, Alexandru Ilinca, cunoscut drept „ultimul opincar din Oltenia”, a fost propus din nou la titlu.

El este cel care i-a încălțat cu opinci românești pe Prințul Charles al Marii Britanii, pe președintele francez Emmanuel Macron, dar și pe președintele României, Klaus Iohannis.

Povestea a început în urmă cu câțiva ani, când a fost abordat de un reprezentant al Ministerului Culturii pentru un documentar despre opinci. L-a întrebat ce demersuri ar putea să facă pentru ca opincile să fie protejate UNESCO, mai ales că, la nivel de țară, numărul celor care mai practică acest meșteșug, după datinile străvechi, este extrem de scăzut.

„Am depus documentele din nou în acest an, pentru Alexandru Ilinca – opincar, precum și pentru Constantin Manoli – sculptor de furci în lemn. Au fost într-adevăr ceva probleme, sperăm ca acum să se rezolve și să obțină (domnul Ilinca – n. r.) titlul de „Tezaur Uman Viu”. Mizăm pe „greutatea” dosarului în sine, adică pe toate argumentele, motivele pentru care noi considerăm că merită să fie numit „Tezaur Uman Viu”.

La ora aceasta, în jur de 50 de meșteri populari din întreaga țară, reprezentanți ai câte unui meșteșug tradițional, au obținut această titulatură. Despre arta confecționării opincilor după „rețeta din bătrâni” se știe că mai are doar câțiva reprezentanți la nivel de țară, cei mai mulți în Ardeal. Despre Alexandru Ilinca se spune că este ultimul opincar din Oltenia. Nu știu dacă în Oltenia este unic, dar în Vâlcea știu sigur”, mărturisește Amalia Boari, de la Centrul de Creație, Promovare și Conservare a Culturii Tradiționale Vâlcea.

Filmarea anterior prezentată a fost realizată și postată pe pagina de socializare de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală și este dedicată acestui meșteșug pe cale de dispariție – opincăria.

Un material despre „credință și opinci, încălțările care l-au purtat pe țăranul român în toate războaiele” , într-o discuție „cu unul dintre cei mai renumiți meșteri opincari din țară: Alexandru Ilinca”, după cum recunosc chiar realizatorii, opincarul vâlcean fiind un fidel colaborator al muzeului.

În ciuda a ceea ce este evident, există autorități care continuă să-i conteste meritele și implicarea în păstrarea și promovarea tradiției și meșteșugurilor populare.

„Am vrut să sesizez neregulile direct la UNESCO”

Despre subiectul acordării titlului de „Tezaur Uman Viu”, Alexandru Ilinca povestește: „Am vrut să sesizez neregulile, care s-au petrecut anul trecut, direct la UNESCO, fapt ce a ajuns la urechile celor vizați care mi-au transmis prin terți să mai am răbdare până la următoarea sesiune, cea din acest an. Așa că am făcut din nou dosarul, mai ales că în 2019 am avut o serie de activități și am primit o serie de aprecieri și distincții. Printre acestea sunt și cele venite din partea Arhiepiscopiei Râmnicului – o cruce pentru păstrarea tradiției, a Primăriei, Prefecturii, vreo 4-5 distincții mai mari”.

Opincarul a mărturisit că situația sa a ajuns la urechile unor persoane influente din zona culturii, care l-au asigurat că problema își va găsi o rezolvare și că l-ar putea ajuta, la o adică, să-și mențină acuzațiile pe care le aduce la adresa unor funcționari și a modului în care se derulează anumite procedee care-i vizează pe meșterii populari și recunoașterea meritelor acestora.

„Acum, unii luptă mai mult decât mine, ca să se rezolve această situație. Le-am și spus că pe mine nici nu mă mai interesează. Mi s-a și atras atenția la un moment dat că aduc acuze nefondate. Doar că îmi bazez spusele pe documente”, a mai precizat Alexandru Ilinca.

Meșteșug deprins încă din copilărie, de la tatăl său, opincarul satului

Opincarul născut în Orlești-Vâlcea a deprins meșteșugul încă din copilărie, de la părintele său – Gheorghe Ilinca – cunoscut drept „opincarul satului”, astăzi nonagenar. I-a învățat pe mulți cum să facă opinci, români ori altă naționalitate, chiar și pe americani.

„Pe la vârsta de șase ani m-am apucat de confecționatul opincilor, în dorința de a-mi imita părinții. Cum tata se ocupa cu această deprindere, confecționam și eu, dar la nivelul unui copil. Îmi amintesc însă când tata se trezea la 4:00 dimineața și se apuca de bocănit: dădea găuri pentru opinci”, rememorează Alexandru Ilinca.

S-a reapucat de opincărie abia târziu, când a realizat că meșteșugul, altădată la mare căutare, era de negăsit la târgurile meșterilor populari, unde nimeni nu mai vindea opinci. Cum a ieșit la pensie, s-a reapucat de opincărie, începând cu argăsirea pielii de porc.

„Când am crescut, poate tot din cauza opincăriei, m-am dus și am făcut școala de croitorie, meserie pe care am practicat-o peste 30 de ani la Râmnicu Vâlcea, pentru că perioada opincilor era deja la apus. Am prins vremurile, când eram copil, când toate babele confecționau opinci, cum s-ar spune. Poate tocmai de aceea nu am continuat să fac ce făcea tot satul. În schimb, meseria avea să-mi fie de mare ajutor mai târziu”, recunoaște opincarul.

Tatăl său i-a dat imboldul de a se reapuca de treabă: „Nu mai sunt prea mulți oameni care confecționează opinci, iar tinerii nu par prea atrași de acest meșteșug. Mulți s-au apucat de el, dar s-au lăsat când au văzut că nu e chiar așa de ușor cum pare la prima vedere”, mai spune Alexandru Ilinca.

Opincarul folosește același procedeu ca în urmă cu 200 de ani și, deși are chiar și ustensile ca pe vremuri, este conștient că uneori nu are sens să te chinui inutil.

Opincarul cu înfățișare de dac autentic

De-a lungul timpului a avut tot felul de învățăcei. De curând, a participat la Tabăra de creație „Vara pe uliță”, din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” unde i-a învățat pe copii să meșterească nu doar opinci, ci și măști, brățări etc. Și nu a uitat să facă un cadou fiecăruia, la final.

Când îl întrebi despre cei care au încercat „să-i fure meseria”, își amintește cu haz despre niște americani – studenți în New York – care, în urmă cu șapte ani, luau notițe despre procedeul confecționării opincilor, în cadrul Muzeului „Astra” din Sibiu. Fiecare a plecat atunci acasă cu câte o pereche de opinci, despre care susțineau ei că le dă senzația că „zboară”.

Anul acesta speră să repete experiența, tot la Sibiu și tot cu studenți americani. Recunoaște că și-ar dori să vadă aceeași dăruire și interes și la studenții români.

Peste tot pe unde a fost, însă, a impresionat de la copii până la președinți de stat, de la oameni simpli, la vedete. La toate târgurile poartă în permanență portul popular, care îi duce pe vizitatori cu gândul la strămoșii daci.

Și, fie că se află în cadrul târgurilor, al unor evenimente de profil, sau al unor emisiuni TV, „ultimul opincar al Olteniei”, unul dintre cei mai apreciați meșteri populari din România, vorbește și arată în permanență în ce constă meșteșugul său „pe cale de dispariție”. Merge peste tot cu atelierul său mobil, pentru a demonstra pe viu din tainele acestei arte a confecționării opincilor.

Iar de-a lungul timpului nu a fost deloc zgârcit cu informațiile și a explicat în mai multe înregistrări care ulterior au fost postate pe net „Abecedarul opincăriei”, cu detalii pe înțelesul tuturor, în așa fel încât chiar dacă aceia care practică acest meșteșug dispar, el să dăinuie mereu.

Răspunsul final, oficial, privind titlul de „Tezaur Uman Viu” va fi dat pe 8 septembrie, deși se va ști cu mult înainte, susțin oamenii de cultură implicați în proces.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/