Un pacient din şase, diagnosticat cu pneumonie, a necesitat internare
Afecţiunile respiratorii încep să pună probleme, iar anunţata răcire a vremii va creşte, cel mai probabil, numărul pacienţilor care ajung la medic.
De la o săptămână la alta creşte numărul pacienţilor care se prezintă la medic din cauza afecţiunilor respiratorii care le pun probleme, în săptămâna 15-21 octombrie 2018 ajungând în cabinetele medicilor din Olt 1.472 pacienţi care prezentau infecţii respiratorii acute, 48 dintre aceştia necesitând internarea într-o unitate sanitară, şi 673 pacienţi pe care medicii i-au diagnosticat cu pneumonie, dintre aceştia peste 100 având nevoie de internare. Numărul celor diagnosticaţi cu pneumonie a crescut, astfel, faţă de săptămâna precedentă cu aproape 150 de cazuri, la fel şi numărul pacienţilor a căror stare a fost atât de gravă încât a ncesitat tratamentul pe patul de spital. Pentru a se feri de situaţii şi mai grave, medicii recomandă categoriilor vulnerabile vaccinarea antigripală, în acest sens Ministerul Sănătăţii repartizând pentru judeţul Olt 12.640 doze de vaccin antigripal, în trei tranşe, prima la finele lunii septembrie. Din vaccinul repartizat au fost administrate 1.611 doze, cele mai multe, 1.204, medicilor, cadrelor sanitare medii şi personalului auxiliar din spitale şi ambulatorii, dar şi salariaţilor care lucrează în instituţii de ocrotire (cămine de îngrijire, centre de plasament). Alte 383 de doze au fost administrate copiilor şi adulţilor rezidenţi în respectivele centre, în timp ce din categoria persoanelor peste 65 ani, pacienţi care se consideră că ar avea mai mult de suferit dacă ar contracta gripa, au stabilit medicii, au beneficiat de administrarea de vaccin doar 24 de persoane.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/stiri/