Actualitate

O adolescentă de 16 ani, depistată la volan pe un drum comunal

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Şimian au depistat în ziua de 3 octombrie a.c. o adolescentă de 16 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DC 21, între localităţile Dedoviţa Nouă – Valea Copcii din comuna mehedinţeană Şimian, fără a poseda permis de conducere. Din cercetările efectuate s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus de către un tânăr de 19 ani, din comuna Şimian, care avea cunoştinţă că acesta nu posedă permis de conducere. În cauză, s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi încredinţarea vehiculului unei persoane despre care are cunoştinţă că nu posedă permis de conducere.

Sursa: http://ziare.eclub.ro