CINE-S EU?

Cu un farmec de himeră, vezi fecioara-n baldachin,
Alb e patul, alb veşmântul, alb e trupul ei, divin.
Pe pereţi, figuri aruncă focul de la şemineu,
Se-nţelege că-i doar una, lăsată de Dumnezeu.

Comparându-se cu dânsa, pe oricare o întrece;
Părul-corb, vărsând cascade, peste umeri se petrece.
Ochișorii îi trădează dulci priviri înspre perdele,
Mândră stea-i între luceferi, mândră lună între stele!

Trupul i se ondulează lăsând urme pe-aşternut,
Dulce-i gura ca pelteaua, dulce e al ei sărut!
Doi bujori răsar în faţă, vărsând foc pe obrăjori,
Tare dragă-mi cade fata, ca mireasma unei flori.

Focul pieptului întrece chiar dogoarea din cămin,
Singurică se trezeşte, singură adoarme-n chin.
Când întreabă, uluită, cine-i ea, care-i e datul,
Fără grai rămâne focul, mut şi alb, rămâne patul.

Iar întreabă, printre lacrimi, fermecătoarea fecioară,
Glasul ei, duios şi dulce, se aude dinafară.
Ca o dulce vindecare, ca o dulce mângâiere,
Vocea i se-ngemănează cu un tril de păsărele:

– Cine-s eu? De ce în juru-mi, ochii lacomi se rotesc
Şi scăldându-se în lacrimi, ne-ncetat mă urmăresc?
Şi de ce cu flori şi zâmbet, totdeauna sunt primită?
Nimeni nu mai e ca mine? De ce alta nu-i privită?

– Eşti un înger, eşti o zână, eşti o perlă-n Orient,
Eşti bomboana cea mei dulce, care se topeşte lent!
Şi topindu-se, mi-ajunge şi în suflet şi în vene,
Mă omori cu ai tăi ochi şi-ale tale mândre gene!

Se ridică graţioasă, speriată de răspuns,
Şi cu multă sete, cată pe cel care s-a ascuns.
Îl zăreşte … şi rămâne uluită, fermecată,
De frumoasa creatură, şi-l întreabă înc-o dată:

– Cine-s eu, şi de ce oare mi se spune că-s păpuşă?
Oare sunt aşa frumoasă? Sunt o fire jucăuşă?
Ori arăt ca o copilă? Dar de ce privind oftează
Şi îmi spun că zi şi noapte, cu păpuşa se visează?

– Eşti frumosul chip din care şi un pictor se inspiră,
Când pe pânză, prinde viaţă o minune de copilă!
Poate însuşi Creatorul, când lui Eva I-a dat viaţă,
Minunata ta făptură I-a ieşit aievea-n faţă!

Şi sărind vioi, fereastra, lângă fată se opreşte,
Gura lui, cu multă sete, gura fetei o găseşte …
– Chip frumos, cine te-aduse? De unde vi, cine eşti?
– Eu, de astăzi îţi sunt mire, tu, mireasă te găteşti!