Lumeşti

Ziua Comunei Stoina

 

Primăria și Consiliul Local din Comuna Stoina, organizează în fiecare an în data de 8 Septembrie, ZIUA COMUNEI STOINA! Cum acest eveniment se suprapune cu marea sărbătoare creștinească, Nașterea Maicii Domnului, data respectivă devine și mai importantă pentru locuitorii din Stoina. În prima parte a zilei, oamenii merg la biserici pentru rânduielile creștinești tradiționale, specifice acestei zile.

Școală nouă la Stoina

Anul acesta, ziua de 8 Septembrie a fost una mai specială, fiindcă celor două motive importante, li s-a alăturat și al treilea, și anume, inaugurarea noului local al Școlii Primare de la Stoina. Cu această ocazie, oficialități județene, comunale, primari de pe Valea Amaradiei, reprezentanți ai presei, au fost invitați la ceremonia de tăiere a panglicii inaugurale a noului edificiu de învățământ. Școala este la standarde europene, mobilierul nou și cu un design deosebit, sălile cu aspect îmbietor, tot ce ține de interior și exterior, întrunind standardele și pretențiile actuale.

Oficialitățile au luat cuvântul

Prefectul Gorjului, Ciprian Adrian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Nichifor, inspectorul general de la ISJ, Ion Ișfan, oficialități din conducerea Primăriei Stoina au vorbit despre importanța învățământului, în general, despre importanța unei școli moderne în folosul elevilor, așa cum este Școala Primară de la Stoina. Cristian Ionescu a marcat istoricul școlilor primare din Stoina, al învățământului din comună, iar Ioana Bușe a vorbit despre importanța învățământului în formarea conduitei umane, despre vremelnicia unor funcții și perenitatea condiției de om, reiterând proverbul „A fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare!”. După discursuri, a urmat tăierea panglicii inaugurale, iar după intrarea în incinta școlii, s-a ținut o slujbă religioasă și sfințirea noii locații de învățământ.

Muzică, dans și voie bună!   

După amiază, muzica răsună pe toată Valea Amaradiei, fiindcă pe scena special amenajată, urcă soliști de renume, ce încântă inimile sutelor de oameni participanți la distracție. Nelipsitele hore și sârbe se învârt până seara târziu. Oameni destoinici și cumsecade, stoinenii știu să și muncească, știu să și petreacă la astfel de evenimente care le îndulcesc viața. Organizatorul spectacolului, Nelu Șerban, a adus pe scenă soliști îndrăgiți, printre care Mariana Ionescu, Constantin și Cosmin Gaciu.