Weber: „Șeful PNL Gorj, zis și Bobiță, își pune omul, zis și Robi, să acționeze!”
Într-o bună dispoziție de zile mari, deputatul Mihai Weber compară cu „Las Fierbinți” faptul că prefectul PNL de Gorj l-a amendat cu 5000 de lei pe președintele PSD al Consiliului Județean.
„Este un episod din «Las Fierbinți», în care șeful PNL-ului Gorj, zis și Bobiță își pune omul, zis și Robi, să acționeze! Trebuie să fim foarte atenți să nu ne amendeze pe toți”, declară președintele PSD Gorj.
Cu toate că era de așteptat ca, în timp ce se apropie alegerile, cel mai slab să fie cel mai guraliv și să caute spatele partemnerilor cu șișul, președintele PSD Gorj, Mihai Weber, afirmă că este o premieră ceea ce se întâmplă, la Gorj, între două partide aflate la guvernare.
Liderul social-democraților crede că, prin nou scandal de la Consiliul Județean și Prefectură, liberalii încearcă să mute atenția de la Complexul Energetic Oltenia. Dar și minciuna are un capăt, iar alegătorii nu mai pot fi prostiți ca indienii, cu mărgele de sticlă și cu o butelcă de apă-de-foc…