Politic

Se simte că a venit PSD-ul la guvernare!

Satisfacția care l-a cuprins pe deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, are rădăcini înfipte în realitate: partidul său, intrat de puțin timp la guvernare, își respectă angajamentele față de pensionari! Ce n-au putut (sau n-au vrut???) să facă peneliștii și useriștii puși grămadă, vreme de doi ani de zile, iată că PSD a găsit, în doar câteva zile, banii necesari pentru rectificarea bugetară ca pensionarii să își poată primi la vreme pensiile. Deși ministrul Raluca Turcan se văicărea toată că vai, în mandatul său pensionarii riscă să nu își mai primească pensiile, PSD-ul a salvat situația, cu profesionalism și eficiență! Pentru că PSD a venit la putere cu lecția învățată și cu meseriași, nu cu ageamii, astfel încât se anunță ca întreg programul social cu al PSD – creșterea punctului de pensie, majorarea pensiei minime și acordarea ajutorului pentru cei cu pensii mici – să devină realitate în scurt timp. Pe cale de consecință, începând cu 1 ianuarie 2022 noul punct de pensie v avea valoarea de 1.586 lei, pensia minimă la 1.000 de lei iar pensionarii cu pensiile între 1.000 și 1.600 de lei vor primi un ajutor de 1.200 de lei, ca să poată face față majorărilor de prețuri din această iarnă, survenite mai ales la gigacalorie, kilowatt sau metrul cub de gaz ori de lemne.
Iată cum se observă diferența dintre un partid care este alături de cetățeni și celelalte, autointitulate „de dreapta”, situate de partea opusă cetățenilor…