Politic

PMP Dolj: NU MAI DAȚI BANII PUBLICI PE CRITERII POLITICE!

Anișoara Stănculescu, președintele PMP Dolj, este foarte nemulțumită de modul în care actualul guvern distribuie banii către UAT-uri: „Premierul Florin Cîțu riscă plângeri penale pentru modul discreționar în care a împărțit banii către primării. Localitățile conduse de primarii PMP au fost ignorate în proporție de 95%!!!
Astfel, în opinia Partidului Mișcarea Populară, „alocările din fondul de rezervă al guvernului către prietenii politici din PNL miros puternic a mită politică. Florin Cîțu recompensează astfel alegerea sa ca lider al PNL și încearcă să țină aproape parlamentarii partidului de votul cărora are în continuare nevoie pentru instalarea eventuală a unui guvern Cîțu II”.
P.M.P. se gândește foarte serios să demareze o serie de plângeri penale pentru abuz în serviciu, care să vizeze formula prin care s-a făcut această repartizare de fonduri. Totodată, protestează vehement împotriva unor astfel de practici totalitare și atrage atenția asupra modului în care vor fi repartizate fondurile pentru dezvoltare locală din programul Anghel Saligny.
Bugetul nu e moșia unui singur partid sau a premierului. Toți cetățenii, toate comunitățile au dreptul egal la dezvoltare. Cerem criterii clare transparente, de alocare a banilor publici, în acord cu nevoile reale ale comunităților locale!” – conchide liderul PMP Dolj, Anișoara Stănculescu.