Ce mai aşteptăm?

Pe noi, pe români, valul patru al pandemiei ne-a luat pe nepregătite, cum de altfel, pe nepregătite, aşa cum ne iau iarna, frigul şi zăpezile şi vara cu ploile, inundaţiile şi canicula. Tensiunile şi competiţiile din interiorul partidelor de la guvernare ne-au îndepărtat de problemele la care ar fi trebuit să fim atenţi. Am uitat parcă ceea ce părea la un moment dat că învăţasem şi anume că moştenirea pe care o lasă în urmă regimurile anilor din urmă este intactă. De la administraţie la economie, justiţie şi cultură, totul pare neschimbat sau „ce e val ca valul trece”. Ceea ce se schimbă sunt doar „aleşii” care au menirea să ocupe demnităţi publice. Uităm de fiecare dată că partidele sunt şi rămân instituţii a căror principală atribuţie este să distribuie resursele către propria clientelă (cel mai recent exemplu este distribuirea clientelară din fondul de rezerva al guvernului). Din păcate, noi suntem în continuare naivi sau optimişti incurabili (parcă sună mai bine), sperând la perspectiva reformării statului.
Fostul ministru USR al sănătăţii, Ioana Mihăilă, recunoaşte pentru presa de afară că tot Guvernul, inclusiv ea, a greşit, nepregătind valul 4. Probabil domnia sa se gândeşte că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. NU poate fi iertat nimic guvernului demis pentru că nu ne lasă să facem acest lucru miile de morţi, care poate ar mai fi avut o şansă dacă cineva în această ţară ar fi pus profesionalismul deasupra oricărei alte preocupări.
Ne vaccinăm sau nu, aceasta-i întrebarea! Da, eu sunt PENTRU! Şi pentru că eu sunt ca formaţie profesională în primul rând inginer, voi veni cu argumente solide în susţinerea afirmaţiei „PENTRU VACCIN”. Ieri, a pierdut lupta cu virusul o prietenă craioveancă, nu făcuse vaccinul, având o afecţiune care o plasa într-o grupă de risc. Şi nu e singura… Sorin Popescu, care n-a mai apucat ziua programată pentru vaccin… şi domnul Ungureanu, domnul Didu… şi mulţi, mulţi, duşi prea devreme şi prea nedrept.
Un adolescent, Alex, mi-a scris că vrea să facă vaccinul (deşi are o problemă cardiacă), pentru că vrea să meargă la şcoală… Exemple sunt multe, dar înţelegem din realitate mai mult decât putem explica.
Personal mi-e foarte greu să înţeleg de ce în perioada asta de „război sanitar-pandemic” prin care trecem acum, spitalele private nu participă/nu sunt obligate să participe la efortul statului de a trata pacienţii. Sunt liberal-conservatoare ca opţiune politică, dar înainte de toate sunt româncă. Solidaritatea nu trebuie măsurată în profit, ci în salvarea de vieţi omeneşti. A cât mai multor vieţi de români. În perioade de criză, dacă îşi respectă cu adevărat jurământul lui Hippocrate, medicii de la privat trebuie să ajute la tratarea tuturor bolnavilor, iar patronii spitalelor private, dacă mai cred şi în altceva decât în Zeul-Ban, ar face bine să deschidă spitalele pentru toţi cei care au nevoie de ajutor.
Suntem pe primul loc în UE la decese şi locul 3 în lume. Ce mai aşteptăm?