Frământări

F. N. M. în acțiune

O delegație sindicală conținând reprezentanți din mai multe județe și aparținând Federației Naționale a Muncii a participat, în frunte cu Constantin Crețan, președintele F. N. M., la mitingul de protest al Alianței pentru Unitatea Românilor. Delegații F. N. M. și-au arătat astfel nemulțumirea față de creșterile iresponsabile ale prețurilor la energia electrică și la gaze, lucru care este un adevărat asasinat economic al acestei țări. În vreme ce doar câțiva „băieți deștepți” își măresc indecent de mult și absolut nemeritat averile, România piere iar poporul se chinuie. De aceea, Federația Națională a Muncii și-a propus ca să își amplifice mișcările de protest, astfel că anunță deja participarea la un alt miting, pentru ziua de duminică, 9 octombrie, la ora 14:00, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, și îi invită să participe pe toți cei nemulțumiți de creșterile de prețuri la energie, gaze și de consecințele acestor creșteri.
Sigur că da, unii au pus problema că nu ies în stradă din cauza faptului că a organizat Simion mitingul. E ca și cum ai spune că dacă organizează manifestările de nemulțumire X cresc facturile iar dacă le organizează Y atunci facturile scad! Tot ce contează este exprimarea nemulțumirilor, nu cine sunt organizatorii! O durere rămâne mare indiferent cine te ajută să ți-o exprimi! Iar dacă nu ți-o exprimi, e o dovadă că nu te doare…