„Oltenia provincia latină…”

Editorial de Nelu Pochea

Începând cu perioada colonizării romane, se poate spune despre acest ținut, Oltenia de azi, că „ieșirăm și noi în lume”. Podul lui Traian, de la Dunăre, dintre Dacia și Serbia, construit de arhitectul Apolodor din Damasc, a constituit nu numai un nou și vital element de legătură între vastele colonii ale Imperiului Roman, dar și o legătură a noastră a oltenilor cu lumea de la sudul Dunării, până în Orientul Mijlociu. Contactul și continuitatea strămoșilor noștri olteni cu marea civilizație a vremii, sunt dovedite de vestigiile colonizării romane, cetăți, castre, apeducte, poduri, lăcașe de cult, obiecte, monede, arme și altele. Având forme de relief dintre cele mai diferite, de la munți până la câmpii mănoase, o puzderie de râuri dar și Dunărea pe toată parte sudică, Oltenia a fost și este ținutul cu posibilități mari  de dezvoltare economico-socială, ceea ce s-a și întâmplat. Din moși-strămoși, oltenii au fost cei mai buni grădinari ai României. Dacă mergi prin toate piețele din toate orașele țării, la majoritatea tarabelor găsești negustori olteni. În felul nostru, putem spune că județele Dolj și Olt sunt principalele surse de vitamine pentru români! Fluviul, râurile, pâraiele și lacurile asigură necesarul de apă în vastele grădini ale Olteniei. Fiind unici, avem și un deșert … Dar vrednicia și priceperea noastră de grădinari, au făcut ca Dăbuleniul să fie unul dintre cei mai mari furnizori de legume, ai țării, poate cel mai mare, acolo în ariditatea deșertului! Resursele subsolului din județul Gorj au favorizat o puternică dezvoltare economico-socială, în Oltenia. Exploatările cărbunelui energetic, termocentralele, au atras foarte multă forță de muncă din rândul oltenilor, de fapt pe toți cei care au renunțat la grădinărit, spre a intra în industrie. De asemenea, extracțiile petrolifere au creat locuri de muncă, la mulți olteni. La fel și la căile ferate, prin extinderea și dezvoltarea acestora au făcut din mulți olteni, ceferiști. Umorul nostru, farmecul celui mai frumos și autentic folclor, fotbalul din Bănie, ne-au menținut într-o stare de spirit dătătoare de sănătate și de viață bună. Vitejia lui Mihai și a lui Tudor, măiestria lui Brâncuși, condeiul lui Arghezi, vocile Măriilor, glumele lu’ Nea Mărin, doina lui Tudor Gheorghe, sau glezna lui Ilie Balaci, ne-au întărit demnitatea, determinarea, spiritul și mândria noastră de olteni! Acum când resursele subsolului sunt spre final, când industria minieră și energetică este spre apus, inerent se nasc îngrijorări. Tinerii care au tot migrat, privesc tot în acea direcție, astfel că și posibilitățile de continuitate a tradițiilor agricole devin mai subțiri. Eiii, acum noi oltenii trebuie să facem ceva pentru noi! Fără întârziere! Să ne adunăm, să ne sfătuim, să acționăm! Până nu e prea târziu … Scopul apariției acestui jurnal, este strâns legată de situația de fapt, pe care o percepem cu toții. Se pare că și cancelariile, sau și mai grav, laboratoarele sinistre ale Occidentului, ne sunt ostile, nouă ca regiune, vorbindu-se tot mai des despre Oltenia ca fiind o viitoare enclavă a unora, la mâna lor. O unitate a noastră, o comunicare mai intensă, sunt elementele care ar rezolva problema „Olteniei eterna Terra Nova”. Făcând un pod metaforic peste milenii, se poate înțelege că Oltenia a făcut contactul cu lumea civilizată, prin podul construit de Apolodor, iar acum își poate consolida contactul cu civilizația, printr-o serie de poduri peste care să treacă o autostradă!…