Trei bărbați sancționați pentru conducere sub influența alcoolului
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 55 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 67, având o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Iar polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au depistat în trafic, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un tractor, pe raza localității Rasova, având o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au identificat în trafic un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 6645 Tetila, din direcția Bumbești Jiu către Curtișoara, având o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cauzele s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de o persoană aflată sub influența alcoolului.
De altfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D Peștișani, având expirată valabilitatea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, din luna februarie și fără o poseda permis de conducere.
Și în această cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține acest drept.
Sursa: http://ziare.eclub.ro