Actualitate

TIR bucureștean „călare” pe un parapet pe DN 67

Un autocamion a ajuns pe parapetul care desparte sensurile de mers de pe Drumul Naţional 67, din zona Câmpu Mare, din judeţul Gorj.
Şoferul autocamionului înmatriculat în Bucureşti a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina s-a urcat pe parapet.
„Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu amenda în cuantum de 870 de lei, pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu. Încălcarea regimului legal de viteză se poate constata doar cu aparate radar omologate”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.
Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, a spus că parapetul şi-a dovedit utilitatea: „Dacă nu era montat, autocamionul ar fi ajuns pe contrasens şi se putea produce o tragedie”.