Tânăr târgujian, arestat pentru trafic de droguri
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost arestat preventiv de Tribunalul Gorj pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri.
Traficantul a fost prins în urma unei acţiuni desfăşurate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în colaborare cu poliţiştii. Oamenii legii au efectuat şase percheziţii domicilare în judeţele Gorj şi Olt, într-un dosar penal de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc. După procurarea cantităţii de droguri, tânărul le-ar fi porţionat, cântărit şi ambalat, iar, ulterior, le-ar fi vândut către consumatori din judeţul Gorj. „În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au descoperit 50 de grame de cannabis, două grindere, un cântar de precizie, pliculeţe folosite la ambalarea drogurilor şi şase terminale mobile, pe care le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au pus în aplicare şi şapte mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunilor. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române”, a spus Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.
Sursa: http://ziare.eclub.ro