Actualitate

Peste 50.000.000 DE LEI în luna mai, pentru Gorj!

Și luna mai a fost o lună în care a continuat finanțarea proiectelor în județul nostru. O scurtă detaliere ne-o oferă chiar șeful PSD Gorj, deputatul Mihai Weber:
„PSD rămâne preocupat de atragerea investițiilor în județul Gorj. Astfel, doar în luna mai, datorită implicării administrației PSD, am reușit să obținem proiecte în valoare de peste 50 de milioane de lei, care se vor regăsi în infrastructura rutieră, de învățământ sau pentru refacerea unor obiective administrative importante.
Felicitări primarilor din localitățile Telești, Novaci, Urdari și Logrești.
Pentru că #GorjulContează, de la începutul acestui an, am atras în total peste 350.000.000 de lei în județul nostru pentru drumuri, dispensare, școli, grădinițe sau refacerea unor instituții publice.
PSD dezvoltă Gorjul”, a postat președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, pe pagina sa de socializare.