Actualitate

Pesta a ajuns şi în Olt!

Prima suspiciune de pestă a apărut şi în judeţul Olt, într-o localitate aflată în zona de protecţie de la sfârşitul săptămânii trecute.
Un porc a murit în gospodăria unui cioban din localitatea Rusăneşti, localitate aflată, de la sfârşitul săptămânii trecute, în zona de protecţie, după ce pe un fond de vânătoare din Teleoman s-a confirmat un nou focar. „Avem o suspiciune de pestă porcină africană, într-o gospodărie din comuna Rusăneşti. Este vorba despre o scroafă moartă. Mâine dimineaţă la ora 5:00 vom trimite probe şi la Bucureşti, să vedem dacă se confirmă boala. În acest moment se face o anchetă epidemiologică la faţa locului, pentru a stabili ce a mâncat animalul respectiv, dacă a fost sau nu scos din exploataţie”, a spus Veronel Bolborea, directorul DSVSA Olt, pentru televiziunea locală Olt Tv. „Este într-o gospodărie a unui cetăţean care el este cioban de meserie şi a avut acolo, la Teleorman, oi, şi de-acolo a venit cu microbul. Acolo, în pădure, s-au depistat, cum ştiţi, porci morţi, în fine. Fiind cioban, cu câinele după el, cu căruţa, cu roţi de cauciuc, s-a dus prin pădure după lemne, cu căruţa, cu…, şi-a venit omul la el în gospodărie“, a declarat pentru Adevărul primarul localităţii, Alexandru Chirea. Cât despre filtrele de la intrarea în localitatea vecină cu focarul din Teleorman: „Păi, filtre! Filtre au fost doi poliţai pe pod, în rest nimic. S-a spus să nu iasă porci dintr-o localitate în alta, dar filtru nu s-a pus, cu soluţie, ceva“, a mai spus primarul. Sătenii din localitate şi-au sacrificat, în cea mai mare parte, porcii încă de zilele trecute, a confirmat primarul, cei care nu au făcut-o grăbindu-se, cu siguranţă, acum. „Omul ăsta a avut trei, dar doi i-a tăiat, pe-ăsta nu l-a tăiat şi ăsta a murit. Mai sunt porci în localitate. Au tăiat cei care au avut doi, au avut trei, au mai oprit câte unul, acum îl taie şi pe-ăla, Mai e puţin pân’ la Crăciun, ce să-i faci!“, a mai spus primarul.

Sursa: http://ziare.eclub.ro