Minor lovit de un șofer de 18 ani în timp ce traversa cu trotineta
Un accident rutier grav a avut loc pe bulevardul Aluniș din municipiul Drobeta-Turnu Severin, unde un minor a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism chiar pe trecerea de pietoni.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui copil în vârstă de 14 ani, care traversa regulamentar drumul public, pe lângă trotineta electrică, printr-un loc marcat și semnalizat corespunzător.
Impactul a fost suficient de puternic încât minorul să sufere răni, fiind transportat de urgență la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Atât conducătorul auto, cât și minorul au fost testați, rezultând că niciunul nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
