Actualitate

Mai multe companii din Olt, sancționate de inspectorii de muncă pentru că nu plătesc salariile la timp

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat, luna trecută, 227 de controale la companii cu activități atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, multe dintre acestea fiind sancționate pentru mai multe nereguli, printre care se numără și neplata salariilor la timp.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației muncii au fost construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate peste 240 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, se arată într-un comunicat al ITM Olt.
Cele mai frecvente nereguli au fost neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.
Pentru cele mai grave deficiențe au fost aplicate 112 sancțiuni, din care 110 avertismente și două amenzi în valoare totală de 7.000 lei.
De asemenea, luna trecută au fost înregistrate 13 accidente de muncă, soldate cu 11 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă, și două evenimente care au avut ca urmare decesul victimelor.