Cum s-a surpat DN 7 pe Valea Oltului
Unul dintre cele mai tranzitate drumuri din România este în mare pericol. O porţiune de şosea de pe Valea Oltului s-a surpat joi după-amiaza, 5 martie.
Considerată una dintre cele mai periculoase artere de rutiere din România, din cauza numărului mare de accidente care se produc zi de zi, DN 7 / E 81 reprezintă, de asemenea, şi unul dintre cele mai tranzitate drumuri din România, făcând legătura între Oltenia şi Ardeal, spre Vama Nădlac. O porţiune din acest drum, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea s-a surpat joi, 5 februarie, în zona Câineni.
„La km 238 + 120 m, pe DN 7, pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu, o porţiune de sub partea carosabilă s-a desprins, iar asfaltul s-a lăsat pe o distanţă de aproximativ 6 metri. În momentul de faţă se circulă alternativ prin dirijare. Poliţiştii Serviciului Rutier şi reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale sunt la faţa locului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/