Actualitate

Cum a fost scoasă din casă o vâlceancă de 250 de kilograme

Vâlcea este unul dintre judeţele care nu deţine o ambulanţă pentru victime multiple, motiv pentru care pacienţii sunt puşi să aştepte întotdeauna ajutor din alte judeţe.
Este şi cazul unei femei de 77 de ani, din satul Bratia din Vale, comuna Galicea. Având în vedere că aceasta este supraponderală, având 250 de kilograme, nicio ambulanţă din Vâlcea, aflată în dotarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă sau SMURD Vâlcea, nu a putut s-o ajute luni şi s-o transporte la spital, după ce aceasta a acuzat insuficienţă respiratorie.
Femeia a fost nevoită să aştepte mai bine de o oră după o ambulanţă pentru victime multiple din judeţul Olt. Între timp, echipajul de pe sanitara SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale, fiind ataşată în permanenţă la o mască cu oxigen, ca să poată respira.
„În comuna Galicea, satul Bratia din Vale, s-a intervenit pentru o femeie, în vârstă de 77 ani. Aceasta acuză insuficienţă respiratorie. Având în vedere că pacienta are aproximativ 250 de kilograme şi nu a fost posibilă transportarea cu o ambulanţă obişnuită, a fost solicitată o ambulanţă specială (ATPVM) de la ISU Olt. Pacienta a fost scoasă din casă pe geam de către echipajele de pompieri militari şi membrii SVSU”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Cazul nu este singular. Când există mai multe victime, în urma accidentelor de pe Valea Oltului, spre exemplu, ISU Sibiu este cel de la care se împrumută de fiecare dată o ambulanţă pentru victime multiple.
La fel se procedează şi când este nevoie de o sanitară specială în sudul judeţului Vâlcea. Un caz similar celui de luni s-a petrecut în urmă cu câţiva ani, când un bărbat având aceeaşi greutate, dintr-o comună vâlceană, a avut nevoie de transport la spital. Şi acesta a fost nevoit să aştepte după o ambulanţă trimisă de ISU Dolj.

Sursa: http://ziare.eclub.ro/