Carambol fără victime pe DN 7 – Câineni (Valea Oltului). 22 de persoane au scăpat miraculos
Un carambol s-a petrecut joi după-amiaza, 20 septembrie, pe Valea Oltului, pe DN 7 / E 81, la Câineni. Patru maşini în care e aflau 22 de persoane s-au ciocnit între ele. Din fericire nimeni nu a suferit răni care să necesite îngrijiri. Unul dintre autovehiculele implicate era un microbuz cu 18 pasageri.
Un incident rutier petrecut pe Valea Oltului a fost la un pas să declanşeze Planul Roşu, din cauza numărului mare de persoane implicate. Iniţial s-a anunţat că este vorba despre un accident cu două persoane încarcerate la Boişoara, motiv pentru care s-a trimis la faţa locului SMURD-ul, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi încă o autospecială de descarcerare. Când ambulanţa a ajuns la faţa locului s-a aflat că incidentul s-a petrecut la Câineni, că nu sunt persoane încarcerate şi nici altele care să necesite îngrijiri medicale. În carambol au fost implicate de fapt patru vehicule, dintre care un microbuz cu 18 persoane, că în total 22 de persoane au scăpat ca prin minune, pe un culoar rutier unde se întâmplă des accidente cu consecinţe grave şi deosebit de grave. Şi cum nu a fost nici o victimă, nu a mai fost nevoie nici de declanşarea Planului Roşu. Cele două persoane despre care s-a spus iniţial că au rămas încarcerate, au reuşit să iasă din maşină.
„Din primele date, o maşină a pătruns pe contrasens, posibil neatenţie, unde a lovit un microbuz care venea din sens opus. La rândul său microbuzul a fost lovit şi de maşina care rula în spatele său”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu. În timp ce ISU pomeneşte despre patru maşini implicate, Poliţia spune că este vorba doar despre trei autovehicule.
Sursa: http://ziare.eclub.ro