Cazul crimelor din Caracal. În 2017, ucigaşul a vândut 700 de metri pătraţi din terenul de la „casa groazei”
Gheorghe Dincă, ucigaşul de la Caracal, a vândut o parte din terenul aferent imobilului de pe strada Craiovei nr. 169, în anul 2017, unei familii din localitate. Este vorba de o suprafaţa de 699 de metri pătraţi.
Informaţia este confirmată de portalul instanţelor de judecată, noii proprietari fiind nevoiţi să apeleze la judecători pentru a li se elibera un act care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare, după ce Gheorghe Dincă a refuzat mai bine de un an să se prezinte la notar pentru a perfecta antecontractul, încheiat sub semnătură privată. Vânzarea terenului de pe strada Craiovei nr. 169 a avut loc pe 8 martie 2017. După luni întregi în care au încercat să îşi perfecteze actele de vânzare cumpărare la notar, noii proprietari s-au adresat pe 30 august 2018 Judecătoriei Caracal, solicitând emiterea unui act autentică care să ţină loc de contract de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de teren cumpărată de la Gheorghe Dincă. În motivarea cererii înaintată instanţei, reclamantii au arătat că în baza antecontractului de vânzare cumpărare au dobândit prin cumpărare de la Gheorghe Dincă terenul intravilan în suprafaţă de 699 m., care face parte integrantă din suprafaţa totală de 10.047 mp, dobândită de pârât conform contractului de vânzare-cumpărare autentific at sub nr.813 /16.02.1994 de Notariatul de Stat Caracal. Familia în cauză a susţinut că a intrat în posesia imobilului la data intervenirii convenţiei, au achitat preţul integral pârâtului Dincă, însă acesta a refuzat nejustificat perfectarea actului în forma autentică, considerent pentru care a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract autentic. Chemat în judecată de cei cărora le-a vândut terenul Dincă a depus întâmpinare, solicitând admiterea acţiunii formulată de reclamanţi şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. „Pârâtul menţionează că a fost notificat de către reclamanţi să se prezinte la notariat pentru a încheia actul în formă autentică , însă nu s-a prezentat datorită unor motive de sănătate personale, notificarea fiind primită şi semnată personal în data de 17.05.2017”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Caracal. Deşi a fost citat de judecători cu menţiunea prezentării la interogatoriu, Gheorghe Dincă nu s-a prezentat la instanţă. Gheorghe Dincă este proprietar al imobilului denumit astăzi ”Casa Groazei” din anul 1994. Potrivit probatoriului administrat în timpul acestul proces, pe 16 februarie 1994, Dincă a dobândit în proprietate suprafaţa de teren intravilan de 10.047 mp, împreună cu o casă de locuit, construită din cărămidă, acoperită cu ţiglă, având 3 camere, bucătărie, sală, balcon, grajd, anexe, situate în municipiul Caracal, strada Craiovei nr. 169, judeţul Olt.
Preţul tranzacţiei
În urma probatoriului administrat în instanţă s-a stabilit că la data de 8 martie 2017 Gheorghe Dincă a vândut soţilor A.I.G. şi A.I.C., printr-un act sub semnătură privată – antecontract de vânzare-cumpărare, terenul intravilan construibil în suprafaţă de 699 m.p., ce face parte integrantă din suprafaţa totală de 10.047 m.p., pentru care a primit ca preţ suma de 22.507 lei, urmând ca în data de 25 mai 2017 să se prezinte la un notar public în vederea perfectării actului de vânzare cumpărare în forma autentică. „Deşi, pârâtul s-a obligat să întocmească actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, acesta nu şi-a respectat angajamentul, refuzând nejustificat, caz în care sunt incidente disp. art.1669 al. 1 c. civ., potrivit cărora „când una dintre părţile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare refuză nejustificat să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de valabilitate sunt îndeplinite”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Caracal, prin care s-a emis actul care să ţin loc de contract de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 699 de metri pătraţi.
Arestat pentru viol şi trafic de minori
Gheoghe Dincă, suspectul principal în cazul ororilor de la Caracal, a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru viol şi trafic de minori şi prezentat judecătorului pentru arest preventiv. Potrivit avocatului său, numit din oficiu, a respins, timp de două zile, acuzaţiile care i se aduc, cedând în schimb duminică după prânz, când a recunoscut că a omorât două fete, cel mai probabil Alexandra şi Luiza. Suspectul le-ar fi spus anchetatorilor că fetele au venit de bunăvoie, că le-a adus pentru relaţii sexuale şi că, în fiecare dintre cazuri, lucrurile ar fi escaladat şi s-a ajuns la crimă pentru că fetele ar fi refuzat raportul sexual.
Sursa: http://ziare.eclub.ro