Actualitate

Beat, a intrat cu camionul în pârâu, pe DN7

Polițiștii rutieri au intervenit la un autoaccident produs pe DN 7, în apropiere de limita cu județul Vâlcea.
Se pare că, în timp ce conducea o autoutilitară de 7,5 tone spre Vâlcea, într-o curbă la stânga, un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din județul Covasna, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se în albia pârâului Caprăreț (Râul Vadului) afluent al Oltului.
Bărbatul a fost transportat la spital conștient.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.