Actualitate

Corabia de piraţi care face senzaţie în Clisura Dunării

O corabie de piraţi face furori în Clisura Dunării. Patronul unei pensiuni a avut această idee năstruşnică, dorind să îşi plimbe turiştii cu o astfel de navă cu pânze. Alin Arbănaş (43 de ani), un om de afaceri din Drobeta-Turnu Severin, a deschis anul trecut la Dubova o pensiune şi o pizzerie, singura pizzerie de altfel din întreaga zonă. Nu a fost însă uşor să găsescă la vânzare o astfel de corabie, dar nu s-a dat bătut. Iniţial găsise să cumpere o astfel de navă în Anglia şi tocmai când se pregătea să plece după ea, fiul său a identificat un proprietar la Mangalia. Era exact ceea ce îşi dorea, aşa că nu a stat o clipă pe gânduri şi a cumpărat-o pe loc. Peripeţiile au urmat însă după perfectarea vânzării fiindcă din cauza greutăţii, a fost extrem de greu de găsit un mijloc de transport care să o aducă la Dubova. După vreo trei drumuri la Mangalia, omul de afaceri a adus nava cu pânze acasă. De aproape o lună a ieşit de câteva ori cu ea pe Dunăre, iar impactul asupra celor care au văzut-o a fost uimitor.
Corabia are o lungime de 10 metri, capacitatea de 12 locuri şi un motor de 45 de cai putere.

Sursa: http://ziare.eclub.ro