Actualitate

Primăria Strehaia investește în modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Generale „Mihai Viteazu”

Aproape 6 milioane de lei, fonduri nerambursabile, vor fi investite de Primăria Strehaia în modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Generale „Mihai Viteazu”.
Investiția presupune reabilitarea corpului principal al școlii, suplimentarea numărului de săli de clasă, dotarea cu grupuri sanitare și vestiare, precum și amenajarea unei săli de sport acoperite, obiecte de mobilier, materiale pentru laboratoarele de fizică și chimie, videoproiectoare, sisteme audio-video, echipamente pentru creșterea eficienței energetice, precum pompe de căldură și panouri solare. De asemenea, vor fi construite un teren de sport în aer liber, o parcare, alei și o platformă betonată.
„Astăzi, 9 mai, de Ziua Europei, o zi istorică, în care sărbătorim pacea și unitatea în Europa, am semnat un nou contract de finanțare nerambursabilă din fonduri europene, prin care se acordă Primăriei Strehaia 1,2 milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Școlii Generale «Mihai Viteazu». Vorbim despre un proiect cu beneficii importante pentru sistemul de învățământ din orașul Strehaia, județul Mehedinți, implementat prin Programul Operațional Regional, proiect care implică mai multe tipuri de intervenții. Este vorba despre reabilitarea clădirii, care va oferi, astfel, condiții optime de studiu pentru elevi, dar și amenajarea unor spații noi”, a declarat domnul Ștefan-Cătălin Catană, directorul general interimar al ADR Sud-Vest Oltenia.
Proiectul implementat de autoritățile locale din Strehaia are o valoare totală de aproximativ 5,8 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 5,7 milioane de lei.