Politic

Lucrările abandonate la hidrocentralele din România vor fi reluate!

În vreme ce guvernele autointitulate „de dreapta” își bat joc de poporul român, Partidul Social Democrat se evidențiază tot mai pregnant ca singurul partid care mai ține și cu românii. Iată că, în vreme ce „leneșul (sic!) la toate zice că nu poate”, de când a venit PSD-ul la guvernare, cu toate „neputințele” liberalilor specializați nu în soluții, ci în justificări cum NU se pot face lucruri bune pentru români, lucrurile se îndreaptă, totuși, spre progres, chiar cu un PNL atârnat de picior pe post de frână, luat târâș, cu Cîțu cu tot, în sensul mersului înainte a țării!
În vreme ce pupătorii în diverse direcții ai funcționărașilor de nimeni aleși ai UE închideau de zor Mintia, Iernutul și hidrocentralele de pe Jiu și de pe Mureș pentru că nu mai au unde face sex broasca cu burta galbenă de foame și țânțaru’ cu vâsle, iată că PSD-ul s-a apucat să le redeschidă! Și, pentru că trebuia început de undeva, PSD a băgat la vot în Parlament un proiect de lege prin care țara noastră să reușească finalizarea hidrocentralelor de pe Jiu și de pe Mureș ca să beneficieze cât mai rapid de producția lor de curent electric, în vederea obținerii acelei multvisate independențe energetice.
Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, unul dintre oamenii cei mai interesați ca acest proiect să prindă viață pentru că este vorba despre județul pe care îl reprezintă în Parlament, ne aduce la cunoștință care mai este situația:
Plenul Camerei Deputaților a APROBAT, astăzi, un proiect de lege extrem de IMPORTANT pentru SIGURANȚA ENERGETICĂ a României, inițiat de parlamentarii PSD, care va permite FINALIZAREA lucrărilor la hidrocentralele abandonate din România.
Cele mai importante obiective sunt cele de pe râurile Jiu și Mureș, în care Statul Român a investit deja peste 300 de milioane de euro. Este vorba despre amenajarea hidroenergetică Bumbești-Dumitra-Livezeni, de pe râul Jiu, începută în anul 2004 și finalizată în proporție de peste 90% și proiectul hidroenergetic de la Răstolița, pe râul Mureș, început în 1989, finalizat, de asemenea, în procent de peste 90 %.
În plină criză a energiei, când românii sunt asaltați de facturi uriașe, într-o situație geopolitică extrem de complicată, cu un război la granițele României, cred că este cazul să fim realiști, să ne reanalizăm prioritățile și să găsim soluții viabile pentru a crește producția de energie a României și pentru a diminua dependența de sursele de energie din exterior. Avem nevoie de alternative viabile, ușor de implementat și care să-și dovedească rapid beneficiile pentru cetățeni la criza energetică care macină Europa. Soluția votată azi se încadrează exact în aceste cerințe.
”, a postat deputatul Weber pe pagina sa de socializare.
Ce ar trebui să mai fie trecut prin legislativul țării ar fi un proiect care să mai și organizeze lucrurile în domeniul energetic, inclusiv modul de combatere a speculei energetice – sigur că da, cu pedepse cu tot…