Actualitate

DJ 672D a fost reabilitat

Autoritățile din Runcu au recepționat lucrările la DJ 672D, investiție care a fost realizată în avans cu două luni decât era trecut în contract.
„Am terminat lucrarea pe drumul preluat de la Consiliul Județean de către UAT Runcu și UAT Lelești. Recepționăm lucrările sectorului de drum care tranzitează comuna Runcu, de 6,2 km, o lucrare de care beneficiază peste 1700 de persoane. Lucrarea a constat în asfaltare a 6,2 kilometri de drum, 12 km șanțuri betonate, 460 de accese la proprietăți, marcaje rutiere, poduri și podețe. O lucrare executată în mai puțin de un an de zile, cu două luni mai devreme decât termenul limită de terminare a lucrării”, a declarat primarul Adi Câmpeanu.
Pentru a beneficia de sursa de finanțare pentru reabilitare a DJ 672D, comunele Runcu și Lelești au intrat în posesia sa cu titlu gratuit, de la Consiliul Județean Gorj.
„Orice investiție în infrastructură este benefică pentru județul Gorj. În situația de față este vorba despre un drum care va prelua mult din capacitatea de transport pe raza celor două localități, din drumul naționale. Pentru noi a fost un experiment juridic, de succes, este prima dată pe când Consiliul Județean dă în proprietatea celor două UAT-uri, Runcu și Lelești, un drum. Și, un experiment de succes în sensul că am obținut finanțarea, am pornit pe acest drum și am realizat investiția”, a declarat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, prezent la recepția lucrărilor.
Diferența de investiție – tronsonul din comuna Lelești – urmează să fie definitivat în cel mult 2 luni.

Sursa: CJ Gorj