Cum a decurs festivitatea de absolvire care a învins pandemia. Director: „Sunt toate regulile respectate”
Deşi cele mai multe unităţi şcolare au optat pentru festivităţi de absolvire online, un liceu din Olt a reuşit să respecte regulile de distanţare socială şi să le ofere, în acelaşi timp, copiilor momentele atât de aşteptate.
Terenul de sport a fost locul în care absolvenţii celor două clase a VIII-a şi cei ai celor cinci clase a XII-a de la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balş şi-au auzit numele. Deşi nu au posibilitatea tradiţionalelor, deja, şedinţe foto, pentru că nu li se permite să se apropie unii de ceilalţi la mai puţin de 2 metri, festivitatea de absolvire i-a făcut să trăiască momente cu adevărat speciale.
Purtând eşarfe inscripţionate cu numele liceului şi cu amintirea celor mai frumoase momente petrecute în cei patru ani la „Petre Pandrea“, elevii au păşit organizat pe terenul de sport şi s-au aşezat fiecare în cercul indicat de către organizatori.
Cei mai buni elevi ai fiecărei clase au primit premii, ca în fiecare an, iar profesorii lor le-au adresat cu emoţie ultimele sfaturi care să-i ajute la examenele ce stau să înceapă. Pentru părinţii care şi-au dorit, cu siguranţă, să le fie alături în astfel de momente speciale, festivitatea a fost transmisă live pe contul oficial de Facebook al liceului.
„Avem aproape 200 absolvenţi la clasele a VIII-a şi a XII-a şi ştiu că pentru ei e important să celebrăm acest moment. Am hotărât împreună cu diriginţii că trebuie să existe acest moment şi atunci am ales varianta asta, înainte de orele de pregătire pe care le desfăşurăm. Fiecare elev îşi va auzi numele. Le-am luat câte o eşarfă amintire, le-am adus nişte markere, să-şi semneze pe ele, sunt regulile toate respectate, pentru că e normal să fie aşa, iar la final vor urma orele de pregătire”, a declarat directorul liceului, prof. Marian Anghel, care spune despre absolvenţii din acest an că sunt „mai tari ca cei dinainte, mai pregătiţi şi cred că mai hotărâţi”.
„Cele trei luni au fost ciudate, deşi ne-am obişnuit până la urmă. Cei patru ani mi-au plăcut, mi-aş fi dorit să stau mai mult timp”, a declarat un proaspăt absolvent de gimnaziu.
„Au fost nişte ani frumoşi, am avut un colectiv minunat, ne-am simţit bine împreună şi ne pare rău că se termină”, a spus un alt tânăr, şi el cu gândul la examenul care începe săptămâna viitoare.
„Sunt conştienţi, sunt copii deştepţi şi era singura posibilitate de a manifesta bucuria absolvirii lor. Sfatul este să plece cu tot ce au învăţat bun de la noi, de la profesorii lor, să fie pregătiţi pentru viaţă în orice condiţii, pentru orice condiţii le oferă viaţa, şi să aibă spiritul de învingător“, sunt cuvintele prof. Mariana Tănasie, dirigintă.
Sursa: http://ziare.eclub.ro/