Toamna educaţiei româneşti
Până la sfârşitul lunii august, cel mai târziu, elevii, cadrele didactice, părinţii, autorităţile locale trebuie să ştie cu precizie maniera în care va debuta şi se va desfăşura anul şcolar 2021-2022, în condiţiile preconizatului val patru al pandemiei SARS-CoV-2.
Nici n-a apucat bine Consiliul Naţional al Elevilor din România să ceară ministerelor învăţământului şi sănătăţii predictibilitate şi claritate în privinţa începerii noului an şcolar, că a şi primit, aşa cum este normal, de altfel, într-o ţară civilizată, un răspuns (cam ambiguu, ce-i drept) de la domnul ministru Cîmpeanu. „Şcoala va începe pe 13 septembrie, cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii. Dar, în paralel, trebuie ţinut seama şi de evoluţia epidemiologică… Trebuie văzut şi în ce măsură şcolile permit deschiderea de centre de vaccinare în cabinetele medicale… nivelul de vaccinare al personalului didactic…”. Cam multe necunoscute şi ambiguităţi! Elevii şi părinţii au nevoie de mai multe lucruri concrete. Este imperios necesar ca măsurile ce trebuie luate să înceapă să prindă contur încă din aceste zile pentru că ne vom trezi că iar ne ia pe nepregătite începerea şcolii. Toamna nu-i ca vara… şi copiii noştri merită mai mult decât le oferă azi sistemul de educaţie românesc!
PMP cere guvernului Câţu să descentralizeze modalităţile de organizare a anului şcolar, ţinând seama de realitatea pandemică locală. PMP solicită Ministerului Educaţiei să iniţieze şi să coordoneze responsabil un pachet de măsuri menit a evita disfuncţionalităţile prezente anul trecut la deschiderea anului şcolar. Inclusiv asigurarea accesului la învăţământul online, aşa cum de altfel s-a tot promis (dar guvernanţii noştri se pare că au uitat că „promisiunea dată e datorie curată”), pentru toţi elevii, indiferent de rezidenţă sau situaţia materială a familiilor din care aceştia provin.
PMP solicită Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei Craiova şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj să abordeze din timp, cu maximă eficienţă, noul an şcolar de învăţământ, astfel încât toţi elevii şi profesorii doljeni să participe în deplină siguranţă la activitatea didactică.
Nu vă jucaţi cu educaţia copiilor noştri, domnilor guvernanţi, pentru că aşa cum spunea Nelson Mandela: „Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea.”
Anișoara Stănculescu