Sănătatea și siguranța românilor trebuie să aibă cel mai înalt grad de prioritate!
În efervescența luptei politice la nivel național, PSD Gorj are o voce tot mai puternică, mai ales că este purtătorul de mesaj al stângii gorjene, din ce în ce mai vehementă în contextul actual. Astfel, deputatul Mihai Weber, liderul organizației gorjene a PSD, se face vârful de lance al gorjenilor care sunt tot mai îngrijorați de lipsa de profesionalism și de responsabilitate cu care acționează actuala guvernare în fața situației actuale privind lupta cu coronavirusul și cere ca sănătata și siguranța românilor să reprezinte singura preocupare a actualei puteri.
Împreună cu alți pesediști de frunte – Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj, senatorii Scarlat Iriza și Florin Cârciumaru ori cu Ciprian Florescu, candidatul PSD Tg.-Jiu la funcția de primar al municipiului-reședință de județ, Mihai Weber cere, în numele pesediștilor gorjeni și ai simpatizanților politici ai partidului, ca atât președintele Iohannis, cât și PNL, să renunțe la joaca politicianistă și la obsesia alegerilor anticipate, ce ar pune România într-o situație extrem de periculoasă, care ar putea afecta nu doar sănătatea, ci și viețile a sute și chiar mii de români!
Guvernanți și domnule președinte Iohannis, respectați-vă jurământul față de români și de România!