Politic

PMP DOLJ: DE CE NU FUNCȚIONEAZĂ PROGRAMUL „GARANȚIA PENTRU TINERI”?!?

Anișoara Stănculescu, vicepreședinte național PMP:
Conducerea ANOFM și conducerile AJOFM, inclusiv cea din Dolj, au obligația să răspundă public pentru eșecul evident al programului „Garanția pentru tineri” în România.

Una dintre multele preocupări ale PMP Dolj o reprezintă problemele tineretului, mai ales ale celor neajutorați, așa-numiții NEETs, pentru care s-a creat inclusiv un program na nivel european. Astfel, acest program pentru NEETs, adică tinerii care nu sunt nici în sistemul de învățământ, nici nu au un loc de muncă, ar fi trebuit să contribuie masiv la găsirea unor soluții pentru cei cca 400.000 de tineri români aflați în această situație. Din păcate, s-a aplicat pentru abia 10% din banii europeni derulați prin Youth Employment Initiative, parte a programului Garanția pentru tineri, din aceștia abia s-au cheltuit jumătate, fiind pe ultimul loc în UE la acest capitol.
PMP Dolj cere o restructurare competitivă a serviciilor județene de ocupare a forței de muncă, astfel încât acestea să poată acorda servicii personalizate pentru acești tineri. Pentru a se întâmpla acest lucru prima condiție este ca aceștia să fie în baza de date de a acestor instituții. Ceea ce acum nu se întâmplă decât în proporție de 25%.
De asemenea, PMP Dolj cere ca programul să fie extins din perspectiva intervalului de vârstă și pentru tinerii între 25-29 de ani. În prezent programul vizează tinerii între 15-24 ani. Sunt mulți tineri români între 25-29 ani, inclusiv în Dolj, aflați în risc de excluziune socială și trebuie ajutați.
Cineva trebuie să răspundă pentru această situație. E stupid să ai bani pentru o țintă și să nu-i folosești pentru atingerea ei. Din cei 400.000 de NEETs, abia cca 100.000 sunt în bazele de date ale ANOFM. Doljul este al doilea județ cu cel mai mare număr de astfel de tineri, aflați în șomaj/ sau în afara ajutorului de șomaj, dar fără loc de muncă, neînscriși la o formă de învățământ, practic excluși social. E normal să știm și local și național, ce s-a întâmplat. Ministerul Muncii, Economiei și cel al Tineretului, instituții publice cu responsabilități precise în program, ar trebui să scoată capul din nisip și să vorbească despre acest subiect. Ne mai mirăm că infracționalitatea în rândul tinerilor crește vertiginos”, a declarat Anișoara Stănculescu, liderul PMP Dolj, vicepreședinte național al partidului.
Solicit, în calitate de consilier județean, conducerii AJOFM Dolj să prezinte public situația la zi privind derularea programelor care vin în sprijinul NEEts din Dolj” – a mai precizat liderul PMP Dolj, Anișoara Stănculescu.