Politic

Nu ne vindem țara? BA DA!

Parlamentarii PSD gorjeni sunt îngroziți de perspectiva vânzării, de către guvernul Cîțu, a unor pachete de acțiuni pe care statul le deține la companii și societăți naționale! Astfel, atât liderul socialiștilor gorjeni, deputatul Mihai Weber, cât și senatorul Cristinel Rujan, au ieșit deja în presă ca să își manifeste vehement nemulțumirile pe acest subiect, urmând ca să discute și cu colegii lor din țară ce se poate face ca aceste vânzări ale unor bucăți de Românie să nu se producă.
Acum 30 de ani era la modă un slogan cinstit, dar naiv: „Nu ne vindem țara!” Ulterior, numita „dreaptă” din România a arătat că poate exista și o altă variantă: s-o facem cadou, donație…, ORICE, dar fără (prea mulți) bani! Nici după trei decenii „dreapta” din România nu a renunțat la dărâmarea industriei și, totodată, economiei românești. Astfel, în realizarea acestui obiectiv al „dreptei”, guvernul Cîțu a discutat în primă lectură, la ultima ședință de guvern, un proiect de act normativ privind abrogarea Legii 173/2020, care interzice vânzarea de acțiuni pe care statul le deține la companii și societăți naționale, pe o perioadă de doi ani.
Această lege a fost inițiată de PSD, fiind cunoscut că, în crize naționale (pandemii, crize economico-sociale etc.), prețul oferit/primit pe obiectivele economice vândute, integral sau parțial, este SUBSTANȚIAL MAI MIC decât în situații normale.
Cel mai bine ar fi fost dacă, vreme de 30 de ani, parlamentarii ar fi înțeles și ar fi făcut precizarea în Constituție și în legi specifice că PROPRIETATEA PUBLICĂ, proprietatea întregului popor, NU POATE FI ÎNSTRĂINATĂ DE CĂTRE ADMINISTRAȚIE decât în condiții speciale. De exemplu, ca să poți vinde tu, GUVERNUL (adică ADMINISTRATORUL averii poporului) acțiuni sau firme cu totul, trebuie întrebat PROPRIETARUL, adică POPORUL ROMÂN, care va răspunde prin REFERENDUM! FIRMELE DE STAT NU SUNT ALE GUVERNULUI ȘI NU EXISTĂ NICIO LEGE PRIN CARE GUVERNUL SĂ POATĂ DECIDE VÂNZAREA LOR, PARȚIAL SAU INTEGRAL!!!
Așadar, poate că nu ar fi rău dacă parlamentarii PSD ar face demersuri în acest sens, ca să se introducă un amendament în Constituție și să se dezvolte acest concept prin noi acte normative! Pentru că, în caz contrar, în curând administrația publică centrală nu prea va mai avea ce vinde, iar o țară care nu mai are ce vinde nu are cum să fie o țară puternică, indiferent ce ar minți „dreapta” din România care, pe zi ce trece, demonstrează că nu interesele României o mână în lupta politică…