Politic

MIHAI WEBER, un om activ căruia îi place să simtă pulsul lucrurilor, la fața locului

Parlamentarul de Gorj, Mihai Weber, este un personaj foarte activ, chiar și în afara activității parlamentare. Fire dinamică, Mihai Weber se află în timpul liber, în diferite locuri din mai multe sfere ale activităților sociale, culturale, administrative sau politice. Deputatul gorjean este conștient de faptul că doar dacă te implici și participi activ, cunoști realitatea din teren, sau problemele cu care se confruntă gorjenii. Astfel, Weber este prezent și acolo unde se asfaltează, și unde se pun bazele unei arene, și la construcția sau inaugurarea unei școli sau locaș de cultură, sau la o sărbătoare câmpenească. Despre deputatul Mihai Weber se știe că este un om care se implică și pune umărul la rezolvarea multor probleme cu care se confruntă comunitățile. Aceasta este explicația pentru popularitatea și aprecierea de care se bucură în rândul cetățenilor. Când prinde prilejul, merge și la întâlniri cu tinerii politicieni, cărora le dă sfaturi și îi încurajează în ce privește viitorul lor, politic.

Recent, președintele executiv al PSD Gorj, Mihai Weber, s-a întâlnit cu mai tinerii săi colegi. Despre întâlnirea respectivă, fruntașul PSD a spus câteva cuvinte: „O întâlnire cu tinerii de la TSD Gorj, m-a încărcat astăzi cu energie și mi-a dat speranță. Inteligenți, încrezători și curioși, mi-au confirmat faptul că au toate calitățile necesare pentru a fi liderii de mâine. I-am încurajat să participe și să se implice activ în politică, să ia decizii și să aibă propriile inițiative. Le-am promis că se vor bucura permanent de sprijinul meu și voi susține ca PSD Gorj, la următoarele alegeri locale, să aibă din fiecare localitate, cel puțin doi tineri pe listele de candidați, pe locuri eligibile.”