Din ciclul „CE MAI CITESC ROMÂNII?”, azi: Codul de Procedură Civilă
Vreau să reamintesc cititorilor noștri că nu sunt jurist, sunt inginer, lucru care înseamnă că sunt și alfabetizat și că am și logica la mine. domeniul pe care îl voi supune atenției dumneavoastră este cel juridic, așa că tot ce va urma este doar o opinie, dar este întemeiată pe textele emise de Curtea Constituțională și de cele din Constituția României. Nu reprezintă decât o observație mai atentă a faptelor petrecute în ultimele zile și concluziile aferente. Un editorial nițel mai lung, dar care ne va ajuta să înțelegem cum a decurs ceea ce consider eu (și se pare că nu doar eu…) a fi lovitura de stat urmare a complotului CCR – Iohannis – serviciile speciale – partidele politice mari… E mai mult de citit, e mai tehnic, dar cred că merită efortul dumneavoastră, tocmai pentru că doriți să înțelegeți pe ce lume trăim. Dacă EU am înțeles, cu siguranță că veți înțelege și dumneavoastră cum au stat lucrurile.
Începem abrupt, discuția despre infama hotărâre a CCR nr. 32/2024, care a aruncat la coș milioane și milioane de voturi și care, pe un plan subțire, ne-a făcut pe toți nebuni și ne-a interzis un drept constituțional, fundamental: dreptul de a alege…
TEORIA:
Partea introductivă a unei hotărâri judecătorești
Partea introductivă a hotărârii judecătorești (sentință, decizie, încheiere) – practicaua – trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– numărul de înregistrare al dosarului, denumirea instanței de judecată, data ședinței de judecată, constituirea instanței de judecată (președintele completului de judecată, membrii completului de judecată, grefierul și, dacă este cazul, procurorul);
– numele părților implicate în proces;
– obiectul cererii;
– cine s-a prezentat în ședința de judecată, la apelul efectuat de grefier;
– numele și calitatea reprezentanților părților;
– mențiunea privind îndeplinirea sau neîndeplinirea procedurii de citare a părților;
– scurtă prezentare a susținerilor părților din timpul ședinței de judecată.
Motivarea sentințelor și a deciziilor
Motivarea este cea mai importantă secțiune a hotărârii judecătorești. Aceasta cuprinde două părți: prima este denumită în practică „deliberând”, iar cea de-a doua „analizând”.
În partea de „deliberând”, instanța expune argumentele fiecărei părți din conținutul cererilor și apărărilor acestora, normele de drept invocate de părți, probele solicitate de părți și încuviințat de instanță, aspecte privind taxa judiciară de timbru și alte împrejurări sau incidente intervenite pe parcursul procesului și modalitatea de soluționare a acestora de către instanță.
În cazul deciziilor, instanța din calea de atac va include în partea de „deliberând” și motivarea primei instanțe.
În concluzie, această parte rezumă parcursul procesului până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
Partea de „analizând” este aceea în care instanța își motivează soluția și conține două subpărți – „în fapt” și „în drept”.
Situația de fapt este trecută prin filtrul judecătorului, apoi sunt expuse normele de drept aplicabile și se arată cum acele normelor de drept se aplică la situația de fapt, prin prisma probelor administrate.
Indiferent de structurarea argumentelor judecătorului sau a judecătorilor, partea de „analizând” trebuie să includă următoarele:
– relevanța probelor prezentate de părți și administrate în susținerea punctelor lor de vedere;
– aprecierea și evaluarea probelor prezentate;
– aplicarea legii la faptele cauzei;
– fundamentarea juridică care a stat la baza deciziei finale sau explicarea modului cum legea se aplică situației respective pentru a da soluția respectivă;
– prefigurarea soluției.
Partea dispozitivă a unei hotărâri judecătorești (partea cea mai importantă a hotărârii!!!!!!!!!!!)
Dispozitivul hotărârii trebuie să conțină decizia finală a instanței, care trebuie să fie clară și precisă. Aceasta va cuprinde:
– SOLUȚIA (admiterea sau respingerea cererii);
– OBLIGAȚIILE ce trebuie ÎNDEPLINITE și MĂSURILE care trebuie APLICATE;
– cheltuielile de judecată;
– calea de atac;
– data pronunțării;
– semnătura judecătorului/judecătorilor și a grefierului.
Legea prevede expres ce trebuie să conțină dispozitivul unei hotărâri judecătorești, în funcție de domeniul de drept (civil sau penal) și specificul speței.
PRACTICA – în cazul infamei hotărâri a CCR:
Aplicație:
Hotărârea CCR nr. 32/2024… Varianta greșită (aplicată de CCR ca să ofere un punct de sprijin „juridic” pentru ceilalți complotiști), scurtă:
Practicaua: „noi, cei în robe stacojii, puși politic aici”
Considerente: „constatăm aplicabilitatea art.83 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia Președintele României în funcție «exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou-ales»”
Dispozitiv: „……..” Adică… NIMIC DESPRE MANDATUL PREȘEDINTELUI!!!!!!!
Deci, în CONSIDERENTE (putea să fie scris, la fel de bine „AFARĂ PLOUĂ…”), se constată că, undeva, în Constituție, este, printre cele 156, un art. 83, cu 3 aliniate, dintre care CCR îl alege doar pe-al doilea – nimeni nu știe de ce tocmai ăla, sau de ce nu și pe celelalte două, deci cei 9 constată că art. 83, alin. 2 este aplicabil. desigur, la fel de aplicabil este și alin. (1). „Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului”, precum și alin. (3) „Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”.
Ce au omis, iarăși, să spună judecătorii CCR: în speță se coroborează art. 83 cu art.98: „(1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.” și mai ales faptul că ART. 83, ALIN. (2) SE APLICĂ NUMAI ÎN INTERIORUL TERMENULUI DE 5 ANI AI MANDATULUI!!!!!!!!!!!!
Varianta normală (tot scurtă):
PRACTICAUA:
„Noi, judecătorii în stacojiu”
CONSIDERENTE:
„CONSTATĂM CĂ AFARĂ PLOUĂ”.
DISPOZITIV:
„1) să ne luăm umbrelele”
2) să ne cumpărăm umbrele dacă nu avem”
CCR a ales varianta în care în CONSIDERENTE pomenește ceva luat la întâmplare cu privire la președinte (deși situația nu o cerea și nimeni nu a cerut acele considerente!!!), dar în DISPOZITIV nu zice nimic despre mandatul președintelui, care să creeze „obligația” lui Iohannis de a rămâne în scaun după 21 decembrie, pe salariul și avantajele funcției, să numească el premierul pe care și-l dorește etc.
ERGO:
1. CCR a dat o hotărâre în care doar amintește un articol din Constituție.
2. Nu spune, în DISPOZITIV, și SOLUȚIA (care ar fi trebuit să cuprindă MODUL de prelungire a mandatului, DATA de începere și DATA/MODUL de încetare a mandatului suplimentar, CONSECINȚELE ȘI MODUL LOR DE ÎNFĂPTUIRE/REZOLVARE – ORNISS ȘI CELELALTE LEGATE DE SECRETELE ȘI SECURITATEA ȚĂRII…)
3. CEILALȚI COMPLOTIȘTI (aici intră toți cei care AVEAU OBLIGAȚIA DE SERVICIU de a vedea că hotărârea CCR e incorectă și nu au cerut măcar o erată!) s-au sprijinit pe acel punct, 22, din CONSIDERENTELE hotărârii, și l-au servit pe Iohannis ca să-și atingă scopurile – politice, juridice, administrative etc.
4. CCR a avut grijă ca să pună punctul 22 în așa fel încât să nu poată fi trasă la răspundere de consecințe, fiind mai mult decât evident că aceste consecințe vor exista și că vor fi enorme…
Q.E.D.