Deputatul DAN VÎLCEANU, un parlamentar foarte activ

Parlamentarul Dan Vîlceanu, deputat PNL de Gorj, este un politician foarte activ, așa cum a dovedit în dese rânduri și în diferite ipostaze. Are numeroase apariții la diferite posturi de televiziune, unde este invitat fiindcă a dovedit verticalitate, fiind și un tip bine informat. Fiind un bun politician, este apreciat și pentru faptul că știe să pună problema în diferitele situații și dezbateri. De asemenea, Dan Vîlceanu este invitat să participe la diferite evenimente, uneori la cel mai înalt nivel, cu mari personalități ale României, Europei sau din alte părți ale planetei. Deseori a fost invitat în grupuri restrânse, alături de Președintele României sau mari personalități europene. Prin urmare, Dan Vîlceanu este una dintre cele mai active și apreciate personalități de pe scena politică românească. Recent, politicianul gorjean a participat la un important eveniment, pe care l-a descris astfel:

Fundația Konrad Adenauer a organizat evenimentul “Alegerile europene și Brexit 2019: consecințe pentru UE și bugetul UE”, la care am participat alături de colegi din conducerea Partidului Național Liberal și colegi din parlament. La eveniment au participat comisarul european pentru Buget Günther Oettinger și Lazăr Comănescu, fost ministru al Afacerilor Externe. Liderii și europarlamentarii PNL sunt politicienii români care se bucură de credibilitate, atât la nivelul Comisiei Europene, cât și la nivelul Parlamentului European. România are nevoie de o abordare serioasă și clară astfel încât absorbția de fonduri europene să crească și să finanțam obiective importante de care comunitățile au nevoie, dar și autostrăzi, spitale sau alte mari investiții care trenează de foarte mult timp. Discuția cu comisarul Günther Oettinger, care a avut loc după eveniment, arată că la nivelul Comisiei Europene există deschidere și bună credință pentru ca România să beneficieze de toate avantajele statutului de țară membră a Uniunii Europene.

Din păcate, incompetența actualului guvern este o frână puternică și constantă în dezvoltarea pe care țara noastră ar trebui să o aibă.