Politic

CCR respinge opoziția PNL față de trei legi foarte bune pentru țară

CCR a dat undă verde la trei legi deosebit de importante pentru români, în ciuda opoziției față de ele arătată de un PNL tot mai ne-partid, ne-național și ne-liberal. Aceste legi, la care și-au adus contribuțiile inclusiv parlamentarii PSD-ului gorjean – deputații Mihai Weber și Elvira Șarapatin, dar și senatorii Scarlat Iriza și Florin Cârciumaru –, nu doar că vor ajuta milioane de români, dar vor proteja și bogățiile țării, de care PNL nu știe cum să scape mai repede și mai degeaba, în folosul străinilor. Astfel, în cele din urmă se va opri specula cu terenul agricol și se va consolida proprietatea națională, ca pământul țării, pentru care sute de mii de  strămoși de-ai noștri și-au dat viața pe câmpurile de bătălie, să nu mai ajungă doar pe mâini străine. Tot așa s-a legiferat și suspendarea înstrăinării pentru doi ani a firmelor de stat, pentru ca gașca PNL, profitând de debandada provocată pandemie, să nu poată vinde, pe doi lei, CEC și Eximbank, doar prin iuțeală de mână și nebăgare de seamă.

Nu au fost uitați nici cetățenii, legiferându-se stabilirea valorii coșului minim de consum lunar pentru trai decent, astfel ca salariul minim să poată crește anual prin raportare la un indicator real. Iată cum, în vreme ce liberalii sunt preocupați doar să-și sporească propriile averi dar să sărăcească această țară și pe locuitorii săi, PSD-ul gorjean, împreună cu colegii din celelalte județe, chiar în opoziție fiind, luptă în continuare pentru un stat social just, pentru binele țării și al românilor, pentru ADEVĂRATA Românie normală. Sper ca aceste eforturi ale PSD-ului, care și din opoziție trage țara înainte, cu toate frânele trase și puse de către PNL, să fie văzute și apreciate de către beneficiarii lor iar mulțumirea (dacă nu cumva am uitat cu toții ce-i aia!) să se vadă la urne…