Pamflet

SOMNIFERE

De vreo două luni încoace, mă sună mereu un frate,
Să îmi spună, că fetiţa n-are somn, noapte de noapte.
Disperat făcea apeluri, să mă duc, ceva să fac,
Şi nesomnului nepoatei, să îi vin cumva, de hac.
Ajungând la ei acasă, le-am spus-o de la-nceput,
Că nu există în ţară, nici un demnitar corupt …
Cum a auzit fetiţa, a zis: „Nici nu mai mănânc!”
S-a lungit în patul ei, şi-a căzut în somn adânc …
Am rămas cu toţi miraţi, dar am zis că-i obosită,
Şi după atâtea nopţi, acum doarme liniştită.
A doua seară la fel, frate-meu la disperare,
Insista: „Vino la noi, că fetiţa somn nu are!”
M-am dus iarăşi, inerent am vorbit despre corupţi,
Şi că-n toată România, şnapani, n-or mai fi văzuţi …
Într-un somn profund, nepoata a căzut imediat,
După ce în lungi reprize se pornise pe căscat!
Seara următoare iarăşi, tot aceeaşi întâmplare:
„Vino frate, vino frate, că fetiţa somn nu are!”
Iar m-am dus, iar am vorbit de corupţi şi de hoţie,
Cum că în această ţară, de-a pururi n-o să mai fie …
Am rămas cu toţi buimaci, cum în pat, biata fetiţă
A căzut în nesimţire, cu căpşorul pe perniţă!
Nu ştiam ce se întâmplă, nu ştiam care-i efectul!?
Abia a doua zi am priceput tot secretul;
M-a sunat însăşi nepoata, m-a rugat să mă duc iară,
Să reiau acea poveste, ce-o spuneam seară de seară!…

FOTO INTERNET