INIMĂ DE MAMĂ … (DRAMĂ CU FINAL IMPREVIZIBIL)

Ochi frumoşi şi speriaţi,
Prin frunzişuri din Carpaţi,
Pe coline, prin ponoare,
Ochi frumoşi de căprioare…

Fug sărmanele-n derivă,
Şi de haita colectivă,
Şi de-a ursului, strânsoare,
Şi de-a râsului, teroare…

Totuşi, scapă că sunt iuţi,
Şi se-ascund prin văi, prin munţi…
Câte una bolnăvioară,
Mai încape-n dinţi de fiară…

Plânge, piere-n mişcări lente,
Fiara n-are sentimente…
Uneori s-a întâmplat,
Când fiara s-a îndurat…

Văzându-i rana de sânge,
Văzându-i puiul cum plânge,
O ursoaică, şi ea mamă,
A cedat de bună seamă…

Rănită, fără puteri,
Sfâşiată de dureri,
Însă năzuind că scapă,
S-a târât până la apă…

Puiul îi zicea: – Mămică,
Mor de foame şi de frică!
Bea apă să prinzi puteri,
Să scapi, mamă, de dureri…

Guriţa ei însetată,
Sorbea din apa curată…
Nu a plecat nicăieri,
Până nu a prins puteri.

S-a oprit lângă un tei,
Să sugă şi puiul ei,
Că era şi el sărman,
Micuţ, de tată, orfan…

După ce-a umplut burtica,
Privea trist, către mămica…
Amărâta se zbătea
Într-un laţ ce-o-ncolăcea…

Până-n asfinţit de soare,
S-a zbătut în grea strânsoare…
Ochii frumoşi, cafenii,
Vărsau lacrimi sângerii…

– Mamă, îi zise ieduţul,
Nu îţi părăsi puiuţul,
Că va muri-nfometat,
Ori de colţii răi, mâncat!

O brută de om hain,
I-a zis: – Vă scap eu, de chin;
Mintenaş, cu lama lată,
Vă slobod la beregată!

– Tată, îi zise băiatul,
Nu desăvârşi păcatul!
Nu-mpinge tată, la moarte,
Suflete nevinovate!

– Dă-mi cuţit cu lamă lată,
Şi mai taci din gur-o dată!
Ia toporul din săcui,
Să-l omor întâi, pe pui…

– Nu îţi dau niciun topor!
– Bă, te bat de te omor!
Pe cărare, înspre sat,
A fugit bietul băiat…

Sişul vechi, de la centură,
L-a scos cu adâncă ură …
*
Fără suflu, fără glas,
Mort în iarbă, a rămas…

Şi-a-nfipt gheara-n gâtu’ lui,
Ursoaica, mamă de pui…
Apoi, mai făcu doi paşi,
Rupând laţul ucigaş…
*
Soarele în asfinţit,
Privea mersul şovăit
Al căprioarei cu pui,
Către apa râului…

Pe fugarul speriat,
Pe hainul răposat,
O ursoaică şi doi pui,
Luând drumul codrului…