COLŢIŞORUL DE LA BUZE!

Te voi da în judecată,
Şi-am să-ţi cer o grea sâmbrie,
Da, pe tine, dulce fată,
Pentru ce îmi faci tu, mie!

Ochii mei, cum este cerul,
Cu cristale, şiroiesc,
Şi e dezlegat misterul …
Da, pentru că te iubesc!

Două lacrimi cristaline,
Pe obraji, le am mereu …
Ard cu focul de la tine,
Înger de la Dumnezeu!

Inima, ce să mai spun …
Se zbate până plesneşte,
Într-un piept de om nebun,
Ce din suflet te iubeşte!

Într-un iad mă zbat , într-una,
Ziua toată, până cad …
Iar de când răsare Luna,
Pân’ la ziuă, altul iad …

Ce ziua nu se-mplineşte,
Dragostea ce nu mi-o dai,
Noaptea mi se izbăveşte;
Cu un vis, mă văd în rai …

Într-un vis de trei clipite,
Te sărut, frumos odor,
Trec plin clipe fericite,
Din fior, în alt fior …

Şi tu mă iubeşti pe mine,
Pe covor de flori, ca-nvis …
Iar când visul e la fine,
Raiul este compromis …

Iar în iad mă zbat, sălbatic,
Plâng în pat, fără putere,
Scap de un moment dramatic …
Of, iubire … of, durere!

Tu nu vii … mă laşi să mor,
Atât ziua, cât şi noaptea …
Vino scumpul meu odor,
Hai măcar în ziua-şaptea!

Iar nu vii … te strig mereu,
Până rămân fără glas …
Vino puişorul meu,
Şi-n al doişpelea ceas!

Mă omori … la judecată
Nu primesc nicidecum, scuze,
Dar îţi pretind, dulce fată,
Colţişorul de la buze! …