CITITORII ÎNTREABĂ, AVOCATUL SECULA GHEORGHIȚA LOREDANA RĂSPUNDE
Răspuns de la Avocat Secula Gheorghița Loredana, pentru B. O., Târgu-Jiu, Gorj
În România, în prezent, dispozițiile de drept material privind divorțul sunt stipulate în Codul civil – art. 373 și urm C. civ., iar cele de drept procesual în Codul de procedură civilă – art. 607 – 619 C. p. c. Conform art. 382 din Codul civil, căsătoria este desfăcută din ziua rămânerii definitive a hotărârii de divorț sau pe data eliberării certificatului de divorț.
Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile Codului civil al României. Există patru motive de divorț, definite în art. 373:
a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Divorțul are loc conform dispozițiilor Codului de procedură civilă al României (art. 914 – 934).
În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei, se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz se formează o familie de tip monoparental, în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.
Divorțul se judecă la judecătoria în raza căreia se află ultimul domiciliu comun al părților, dacă cel puțin unul dintre soți mai locuiește acolo.
Dacă cei doi soți au domiciliile în raza altei sau altor judecătorii, cauza se judecă la cea unde își are domiciliul pârâtul.
Dacă domiciliul pârâtului nu este cunoscut, cauza se judecă la judecătoria de care aparține domiciliul reclamantului.
Dosarul care se depune la judecătorie trebuie să conțină obligatoriu: cererea de divorț, certificatul de căsătorie în original, dovada plății taxei de timbru judiciar. În funcție de fiecare caz, dosarul se completează și cu alte acte.
Dacă sunt minori rezultați în urma căsătoriei, instanța stabilește obligatoriu modalitatea custodiei, unică sau comună, precum și obligațiile de întreținere. Dacă pe vremea Codului Familiei instanța decidea în 100% din cazuri un aranjament de tip custodie unică, conform noului Cod Civil, care a intrat în vigoare în România la 1 octombrie 2011, există prezumția de autoritate părintească comună. Instanța stabilește locuința minorului precum și obligațiile fiecărei părți pentru întreținerea minorului. Condiția obligatorie este existența unui consens minim între părinți și verificarea faptului că acest tip de aranjament (autoritatea părintească comună) nu contravine interesului superior al copilului. Contribuția la întreținerea minorului se poate face atât în natură (preferată de legiuitor) cât și în bani (alternativa în cazul în care un părinte nu se achită benevol de obligațiile sale).
Instanța nu stabilește din oficiu un program de relații personale (vizită sau găzduire) între minor și părintele care nu a obținut găzduirea permanentă a acestuia dacă în timpul procesului de divorț sau ulterior nu există o cerere în acest sens.
Motivele de divorț
Divorțul poate avea loc:
– prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
– atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei sau culpa ambilor soți – culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț.
– la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului reclamant (cu caracter de noutate), cu excepția situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
– la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, caz în care desfacerea căsătoriei se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
Divorțul pe cale administrativă
Pe cale administrativă poate fi soluționat divorțul prin acord, indiferent de durata căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
– soții își exprimă liber și neviciat consimțământul, în fața ofițerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților,
– nici unul dintre ei nu este pus sub interdicție
– nu au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați
Efectele divorțului în raporturile dintre soți
Conform Codului civil al României următoarele aspecte sunt relevante:
Data desfacerii căsătoriei
Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.
Prin excepție, dacă acțiunea de divorț este continuată de moștenitorii soțului reclamant, căsătoria se socotește desfăcută la data decesului.
În cazul divorțului administrativ sau notarial, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorț.
Numele de familie după căsătorie
La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.
Dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei.
Efecte cu privire la regimul matrimonial
În cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț.
Oricare dintre soți sau amândoi, împreună, în cazul divorțului prin acordul lor, pot cere instanței de divorț să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separației în fapt.
Actele de înstrăinare sau de grevare, precum și actele din care se nasc obligații în sarcina comunității, încheiate de unul dintre soți după data introducerii cererii de divorț sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soț.
Despăgubiri, prestații compensatorii, obligații de întreținere între foștii soți
– despăgubiri: soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin hotărârea de divorț. Despăgubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestația compensatorie.
– obligația de întreținere între soți încetează prin desfacerea căsătoriei. Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei, dar și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
– prestația compensatorie: în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani, iar divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită. Soțul care solicită prestația compensatorie nu poate cere de la fostul său soț și pensie de întreținere. Prestația compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. Prestația compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparțin debitorului.
Efectele divorțului asupra relațiilor dintre părinți și copii
În România, operează prezumția de autoritate părintească comună. Astfel, custodia unică este excepția de la regulă. (art. 397 și art. 398 Codul civil). Ca și pe vechiul Cod al familiei, în cazul custodiei unice, „celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia”. [art. 398 (2)]. Conform Legii 272/2004, republicată ]n 2014, art. 36 (7) „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești. „Când ambii părinți exercită autoritatea părintească comună, ei trebuie sa ajungă la o înțelegere în ceea ce privește copilul”. Dacă nu reușesc aceasta, neînțelegerile dintre ei pot fi soluționate pe cale juridică în conformitate cu art. 486 Codul civil, care stipulează: „Ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.”
Rolul avocatului în procesul de divorț
Prezența fizică a părților în procesul de divorț este necesară, cerută de art. 614, C. p. c: „În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar”. Părțile pot fi reprezentate de mandatar cu procură autentică în cazul depunerii cererii de divorț la notar, dar nu și la momentul luării consimțământului pentru divorț, după 30 de zile de la depunere.
Avocatul poate asigura celui care divorțează siguranța psihică și controlul asupra demersurilor care se efectuează. Efectuarea demersurilor în mod corect, cunoașterea procedurilor pot aduce simplificări importante privind complexitatea procesului, a demersurilor, a costurilor și, nu în ultimul rând, a timpului de finalizare.
Rolul avocatului uneia dintre părți în procesul de divorț, în cazul în care partea are reședința în Romania, este acela de:
– consiliere juridică, de formare a dosarului de divorț, de redactare a acțiunii de divorț
– comunicare cu partea adversă, unde este cazul, și de stabilire a divorțului de comun acord, unde acest lucru este posibil
– asistență juridică, fiind prezent alături de client în proces, fapt ce nu exclude, însă, obligativitatea prezentei părții la termen
– legalizare a hotărârii de divorț. Hotărârea de divorț, trimisă de judecătorie, primită prin poștă, nu are semnătura și stampila judecătorului și nu poartă timbrul judiciar. Pentru a obține un caracter oficial și pentru a fi recunoscută de către autorități (primărie, Oficiul de Stare Civilă, ș.a.m.d.), hotărârea trebuie legalizată la judecătorie
– consiliere post-divorț
– consiliere în probleme privind încredințare copii, partaj bunuri comune, despăgubiri materiale, prestații compensatorii de la unul dintre soți, pensie întreținere între soți.
Avocatul pentru divorțul din străinătate
Pentru cetățenii cu reședința în străinătate, care divorțează în Romania, pe lângă cele descrise mai sus, avocatul are și drept de reprezentare, prezența fizică a clientului la termenele procesului nemaifiind necesară.
În cazul în care se invocă desfacerea căsătoriei din motive temeinice, și doar unul dintre soți dorește divorțul, pentru ca divorțul să se pronunțe, acesta trebuie să dovedească culpa părții adverse sau culpa comună, în acest caz rolul avocatului devenind și mai important pe perioada divorțului.
În cazul în care cei doi soți doresc și partajarea bunurilor comune, Avocatul poate avea atât un rol de asistență și consiliere în cauză privind partajul (ce se poate judeca odată cu divorțul, dacă există acord între soți) dar și de reprezentare, în cazul în care între soți nu există acordul iar partajul se judecă separat.
Lipsa obligativității asistării avocatului. Riscuri
Legea română nu obligă soții să aibă un avocat în procesul de divorț. Divorțul se poate pronunța și fără asistența unui avocat în proces.
Cu cât procesul este mai complex, însă (lipsa acordului în realizarea divorțului, în împărțirea bunurilor comune din căsătorie, în încredințarea minorilor din căsătorie, în stabilirea pensiei alimentare, a programului de vizitare), lipsa consultanței și asistenței unui avocat adaugă elemente semnificative de risc părții respective (soț sau soție). Printre aceste elemente enumerăm:
– posibilitatea respingerii acțiunii de divorț, nepronunțarea divorțului
– stabilirea incorectă a pensiei alimentare pentru copilul încredințat spre creștere și educare unuia dintre soți
– stabilirea incorectă, neconformă situației reale, a partajării bunurilor comune.
Lipsa informării preliminare cu privire la aspectele juridice implicate în situația părților, lipsa îndeplinirii unor proceduri, a furnizării unor elemente esențiale în cererea, întâmpinarea, motivarea divorțului, poate aduce serioase prejudicii părții respective.