CATASTROFE APOCALIPTICE

Curge ploaia în rafale, parc-ar prevesti potopul,

Ca dintr-un astral butoi, căruia i-a scăpat dopul.

Tunetele sparg văzduhul, orizontul se-nroşeşte,

Fenomenul atmosferic zici că nu se mai opreşte.

 

Dar atunci când nu te-aştepţi, o minune se produce;

Soarele mângâietor şi prietenos, străluce.

Au mai fost, sunt şi vor fi şi dramatice situaţii,

Unde ploile persistă producând mari inundaţii …

 

Cum spuneam, soarele vine ca o oază de speranţă,

Recunoscând că sunt zile de când a rămas restanţă.

Şi îşi intră-n atribuţii … parcă plouă cu căldură,

Umilind de tot, pământul, veştejind tot în natură!

 

Nu cred că pot să conving în doar vreo câteva strofe,

Despre ploaie, despre soare, ori despre mari catastrofe…

Ele vin, tot ele pleacă, tentativele-şi amân’,

Catastrofe mari sunt alea care vin, vin şi rămân.

Un model de catastrofă ce depăşeşte infernul,

E acel ce ne dărâmă şi ne sfrijeşte, – Guvernul!