Editorial

PROBA DE ORAŞ, O BĂTAIE DE JOC!

Proba de oraș a examenului pentru obținerea permisului de conducător auto, a devenit în zilele noastre, cel mai dificil examen, dintre toate examenele din România. Mă refer aici la acele examene cu participare largă. Dar poate nu se știe, acest examen poate fi considerat chiar cel mai dificil examen, dintre toate cele existente la noi în această țară cu o democrație firavă dar bizară. Am ajuns la această concluzie, fiindcă la această probă, oriunde s-ar ține ea, pe întreg cuprinsul țării, cad candidații, pe capete, chiar mai ceva ca la BAC! Situația paradoxală constă în faptul că acei candidați care intră în acest examen, nu sunt niște habarniști, din moment ce au trecut proba teoretică, „sala”, cum i se mai spune. În plus, au făcut și conducere prin oraș, în vederea formării profesionale, pentru a acumula cunoștințe și îndemânare practică. Prin urmare, în mod normal, candidații nu ar trebui să cadă într-un asemenea hal. De ce cad, totuși? Și mai este o întrebare, la fel de firească; de ce în urmă cu 20 – 30 de ani, proba de oraș nu era așa de dificilă? Răspunsul este foarte simplu: Acum, față de acea perioadă, circulația prin orașe este mult mai aglomerată, chiar infernală! În plus, prezența polițistului pe scaunul din dreapta, naște de la sine un mare dozaj emoțional, pentru candidat. Două întrebări, pentru cine vrea să gândească, dar în primul rând pentru persoanele abilitate, că poate, poate, vor catadicsi să sesizeze și mai sus:
1. De ce nu se procedează la proba de oraș, cu instructorul în locul polițistului, fiindcă acesta este mai familiarizat cu candidatul? Aici, bineînțeles, proba ar putea fi supravegheată, ca la … BAC!
2. De ce proba de oraș trebuie susținută neapărat, în orașele-reședință de județ, acolo unde traficul este foarte aglomerat, și nu în alt oraș? Spre exemplu, Motru sau Novaci, în cazul județului Gorj.
Hai să fim realiști, circulăm și greșim, prin vacarmul orașelor mari, noi cei care avem ani, zeci de ani de experiență la volan, dar un candidat care are experiență „0”, și mai vede și polițistul la câțiva centimetri de el! Uneori, acel polițist îl mai și derutează…
Răspunsul mă ofer tot eu să-l dau: Nu se vrea, este o bătaie de joc și o sfidare față de normalul lucrurilor! De aceea și cazurile de corupție existente …