Editorial

CEO va avea continuitate prin armonie, nu prin vrajbă!

Abia încheiată înțelegerea dintre mineri și administrația CEO, că deja au apărut fel de fel de zvonuri, cum că acordul nu va rezista, datorită imposibilității de a plăti sumele de bani, promise. De fapt, nu este vorba despre altceva, decât despre un joc murdar al trepădușilor, care sunt specializați în a face jocurile altora. Istoria, în general, cea a mineritului, în speță, a demonstrat că oamenii din umbră sunt răuvoitori. Fețele nevăzute sunt cele care lansează zvonuri, fiindcă din lașitate stau ascunse, neavând curajul de a spune lucrurilor pe nume, la vedere. Nenorocirea este că tot acest rău scornit de răuvoitori, influențează în mod negativ, oamenii care trăiesc cu o liniște relativă. Cum spuneam, abia se liniștiseră apele, în urma conflictului spontan (dar sigur generat de sforari), că au și început „operațiunile” de descurajare a minerilor, cum că nu își vor primi salariile, datorită imposibilității de plată, din partea CEO. De altfel, minerii au mai fost „alintați” de către „binevoitori”, cu astfel de zvonuri, dar s-au convins de fiecare dată, că au fost niște minciuni, niște vorbe ticluite de cei cărora le place discordia. Treburile s-au așezat, așa că minerii și energeticienii nu trebuie să își facă griji, atunci când mai apar asemenea zvonuri. Motivul pentru care nu s-au mărit salariile până acum, se datorează faptului că altcumva CEO nu ar mai fi supraviețuit. Preluat de Sorin Boza și echipa sa managerială, într-o stare jalnică, s-au făcut eforturi extraordinare pentru a-l menține în viață. Mai mult, a fost adus în stare de sustenabilitate, fiindcă altfel   ajungea în insolvență. În urmă cu doi-trei ani, nimeni nu mai spera în revitalizarea CEO. Nici cei mai optimiști! Doar un singur om a spus că se poate. Si a demonstrat. Reiterez, acolo este explicația unor nemulțumiri. Dar, hopul a fost trecut, datorită priceperii și a vastei experiențe manageriale a generalului Boza și a echipei sale. Nu trebuie să uităm niciodată, căci cu înțelegere și armonie se rezolvă totul, nu cu vorbe otrăvite și otrăvitoare, venite de la sforarii întunericului. Iată și mesajul domnului Sorin Boza, președintele Directoratului din CEO, mesaj deja postat pe rețelele de socializare: «Văd in ultimele 2 zile acțiuni ale unor domni și doamne „de bine” , cum că nu sunt bani pentru acordarea sumelor agreate în procesul verbal încheiat între administrație și partenerii sociali. Încerc să înțeleg aceste atitudini, însă nu „prea se leagă “ realitatea cu mesajele acestor oameni! Vreau să înțelegeți toți, că vom respecta toate prevederile contractului colectiv de muncă, exact așa cum s-au respectat și până acum. Vreau să recomand tuturor celor interesați de a menține o stare conflictuală în zonă și care din păcate „pendulează” între idei zilnic, că dacă iubesc acest complex așa cum declarativ nu de puține ori o fac, să lupte alături de noi pentru a găsi soluții de ajutor. 
Măririle salariale agreate, NU SUNT PROMISIUNI ci SUNT OBLIGAȚII pentru administrație și NU SE DISCUTĂ! Atât timp cât acestea sunt agreate și decise a se semna, va rog mult să înțelegeți că tot ce apare pe acest subiect sunt simple speculații și subiecte prin care unii înțeleg că pot crește în ochii celor de alături doar stând și așteptând comanda următoare.»