Aurel-Crăciunel, miracol de Crăciun

De Lenuța, fata cea mare a Cizmăresei se amorezase George al lui Oancă. Ea era o codană frumoasă cu par blond și ochi triști albaștri, că doar ce murise de câțiva ani, Trică, cizmarul satului și tatăl ei. Cizmăroaica rămăsese singură cu trei copii mici. Lenuța acum de-abia împlinise 16 ani, Ștefan avea 10 și Viorica 5 ani. George era un băiat nu prea înalt cu o față rotunjoară, care exprima blândețe. Era plăcut și vesel , îl plăcea și Lenuța. Mamă-sa, Maria-Cizmăroaica însă îi cunoștea neamul de oameni cam înstăriți, dacă aveau și atelaj, adică un car cu boi. Dar oameni cam răi, iar George în fața lor nu ridica ochii, adică nu le ieșea din cuvânt.
S-au cunoscut tinerii mai bine și venise vremea să plece George la armată , la Constanța, la marină. S-au dus Oancii în pețit cu George de mână. Cizmăroaica i-a primit cum a știut ea mai bine: a tăiat o găină să aibă ce pune pe masă, a schimbat paiele din saltele și din căpătâie. Așa ziceau oltenii din Mischii, o comună doljeană la 10 km de Craiova la pernă: căpătâi că puneau capul pe el să doarmă. Au stabilit să facă nunta când venea George din armată, că la marină se faceau atunci 3 sau 4 ani. Au stabilit Oancii ce zestre vor: vaca din bătătură, gardilop și pat, adică mobilă, pamânt, grâu, porumb și un porc. Fratele Cizmăroaicii care era negustor la Craiova, pe Madona Dudu(casa mai există și acum, n-au vândut-o urmașii) a fost scârbit de-a dreptul când a auzit pretențiile lor. I-a privit pe pețitori de sub sprîncenele arămii cu ochii de oțel care scăpărau de supărare și le-a propus să îi omoare pe soru-sa și pe ceilalți doi copii, de vreme ce le-au cerut și cenușa din vatră.
Dar Maria cu inima ei de mamă i-a zis Lenuței: „-Du-te maică după el dacă ți-e drag, că nu ne lasă El, Dumnezeu pe noi să murim!”
Și s-a dus Lenuța la casa Oancilor care au muncit-o ca pe o slugă. Și asta n-ar fi fost nimic dar cum ea și George se cunoscuseră destul de bine, în curând urma să nască. Oancii au gonit-o la mamă-sa , dar unde să se mai ducă? Cizmăroaica îi dăduse ei tot…
Și-a luat o bocceluță, ceva bani și la început de decembrie a plecat să-l caute pe George. Mergea pe jos, se mai mileau oameni de suflet și o luau în căruțele lor. Cu chiu cu vai, sărăcuța a ajuns la București după aproape trei săptămâni. De acolo știa că ajunge mai ușor la George , la Constanța. Numai ca neștiutoare cum era, la 17 ani, n-a mai putut merge mai departe. Au apucat-o durerile facerii și n-a mai știut de ea. Când s-a trezit era înconjurată de măicuțe și se pregătea să aducă pe lume un copilaș. A rămas la măicuțe până primăvara, când a găsit-o George și a adus-o acasă. I-au rugat măicuțele să le lase copilul născut în ajun de Crăciun, dar n-au putut….
George a avut și el în sfârșit un cuvânt în fața părinților. Le-a spus Oancilor că dacă n-o primesc, el nu se mai întoarce acasă.
De voie, de nevoie au primit-o socrii, dar mereu îi aruncau vorbe otrăvite: „Să fi știut noi că veniți doi, atunci să vezi ce zestre ceream!”
Așa trăiau oameni la început de secol XX, greu, greu, greu…
Pentru Lenuța copilul, pe care l-a botezat Aurel-Crăciunel a fost alinarea și miracolul ei de Crăciun!