ALINIEREA CURVELOR DE PICĂ
Într-un ținut plin de pokeriști și pokeriste, se înțelege că o carte de pică de la joc, este de fapt cartea de inimă neagră. Putere mare nu are această carte, fiindcă mai sunt alte două, deasupra ei, mai mari și mai tari. Tocmai de aceea, de acolo, de pe poziția ei, joacă un rol curvesc, reacționar, protestatar, negativist, contrariant, trădător, duplicitar, viclean, ostil și așa mai departe. Curva de pică este oarecum, precum o viperă. Dacă o salt la rang de cobră, i se urcă la cap, iar apoi se dă cobră regală. E cam mult spus, și viperă, fiindcă nu prea e în stare, faptic. Dar ca intenție și acțiune, se poate asimila cu o viperă. De ce nu i-am zis direct, viperă? Păi, pentru faptul că vipera își menține nealterate, însușirile ei: se camuflează, pândește și atacă. Dacă e sătulă, poți trece și peste ea, că nu se sinchisește, cu condiția să nu o calci în picioare. Vipera nu are două sau mai multe fețe. Una și bună, aceea de atacator nativ. Pe când, curva, mai ales cea de pică, are o droaie de fețe. Câte, nu se știe. E în stare de orice. Își atacă, de la cei mai fideli apropiați, până la cei mai recenți dușmani. Spun recenți, fiindcă o curvă de pică este o neobosită colecționară de dușmani, de toate categoriile. De ce? Fiindcă are inima neagră! Nu crede în nimic, doar în interesele sale. În rest, totul este neavenit, toți sunt neaveniți. Curva de pică ar îndesa doar în sacul său, și cu pumnul, și cu piciorul, până la refuz, precum Sbierea, eroul lui BP Hașdeu, din poemul dramatic „Răzvan și Vidra”, care voia „movile de aur, numai la dânsul în ladă …”. Ce intră în sacul curvei, e normal. Ce intră în buzunarul adversarului, chiar și salariul, e hoție! În această perioadă de campanie electorală, curvele negre la inimă, joacă tare! Sunt cazuri când se ridică la nivel de cobre, dar bine, din alea mai leșinate … Critică tot, blamează și aruncă cu noroi, din toate pozițiile. De la ele nu scoți nimic. Curvele de pică se aliniază și solidarizează doar între ele, pentru un interes comun. Mă voi ocupa de ele, fire-ar starea lor a dracu, le voi scoate la iveală și le voi încăleca jurnalistic, până își vor (mai) pierde din acele apucături jegoase, inumane, descalificate, curvești …