Cultural

Scriitorul Dorin Brozbă a lansat nouă carte

Azi, 25 august 2022, la terasa ziarului „Gorjeanul”, a avut loc lansarea cărții „Stăpâna mea, cultura”, a cunoscutului autor de cărți, filme documentar-artistice și gazetar Dorin Brozbă. Lansarea a avut loc cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 60 de ani, totodată închizându-se cercul scriiturilor lui Dorin Brozbă, primele sale articole ca ziarist fiind publicate tot la ziarul „Gorjeanul” – fostul „Gazeta Gorjului” al acelor vremuri.
Cartea reprezintă o istorie personală a autorului și, totodată, traseul trecerii sale prin viață și prin cultură, în paginile sale regăsindu-se principalele repere personale, profesionale, ziaristice și culturale.
Alături de autor a fost un cerc intim, de prieteni, împreună cu care s-au depănat amintiri.