Sărbătoarea „Floarea Teiului” în satul Artanu
O manifestare devenită deja tradiție care aduce voia bună și distracția pe Izlazul Dușa, din satul Artanu, a fost organizată de către Primăria și Consiliul Local Negomir duminică, 25.06.2023. Sărbătoarea „Floarea Teiului”, care s-a desfășurat pe Izlazul Dușa, a oferit celor care au fost de față un regal folcloric care va fi ținut minte pentru multă vreme. Astfel, s-au manifestat Ansamblul de fluierași și dansuri populare „Izvorașu”, cunoscuții interpreți Mihai Priescu și Claudia Pupăză Bazavan precum și orchestra Primusic.
Iată că nici primarul Tudor Oiță nu se lasă mai prejos decât colegii săi din alte localități, oferind momente de bucurie sufletească nu doar locuitorilor comunei Negomir, pe care o conduce, ci și tuturor care au fost spectatori la acest frumos eveniment folcloric, care relevă că pe agenda primarului Oiță cultura și tradițiile au un loc de cinste.
